Dinamo se scufundă, patronul aruncă „fumigene“: Ameninţarea lui Ionuţ Negoiţă, după dezastrul cu Viitorul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sub conducerea lui Ionuţ Negoiţă, formaţia din „Ştefan cel Mare“ s-a redresat financiar, ieşind din insolvenţă, însă a decăzut din toate celelalte puncte de vedere.

Ca de obicei în ultima perioadă, când echipa s-a făcut de râs, Ionuţ Negoiţă a ieşit în faţă, ameninţând că pleacă. 

La câteva ore după ce roş-albii au fost zdrobiţi, la Ovidiu, pierzând cu 5-0 în partida cu Viitorul, omul de afaceri a început să vorbească cu diferite canale media, pentru a relua aceeaşi idee: urmează să plece. Iată mai jos, declaraţiile date de Negoiţă pentru gsp.ro şi pentru Pro X.

Ce a spus Ionuţ Negoiţă?

*Eu caut soluţii de doi ani în ceea ce priveşte vânzarea clubului. Voiam să-mi recuperez măcar o părticică din ce am investit. Negociez cu trei entităţi, iar în maximum o lună, Dinamo va avea alt proprietar! Sunt români, dar nu pot să dau alte detalii. O să vedeţi că n-o să mai fiu la Dinamo. Poate că de aici încolo vor fi performanţe. 

*Dacă suporterii vor ca Dinamo să aibă un viitor strălucit, să lupte pentru stadion. Ei îl înjură pe Negoiţă, dar în scurt timp nu vor mai avea pe cine să injure. 

*Eu sunt de vină că nu merg lucrurile? Am făcut totul cu sufletul la Dinamo, dar şi cu foarte mulţi bani. Îmi reproşez că am dat foarte mulţi bani pe acţiunile unei societăţi în moarte clinică, apoi pe datoriile acestei societăţi. Apoi, mi-am dat seama că orice lucru are o limită, nu pot să investesc la nesfârşit.

*Cât o fi. Trei, patru milioane, negociabil, vreau oferă concretă. Cineva să iasă, să spună <eu dau două milioane> şi atunci intrăm la negocieri. Dacă nici două milioane nu merită, atunci înseamnă că...Sincer, vreau să-mi recuperez 30-40 la sută din ceea ce am investit, am coborât mai jos de atât şi discuţii sunt. Sper să se finalizeze. Decizia mea am luat-o de vreo doi ani.

*Sunt suporteri instigaţi de alţii care vor ei să conducă clubul pe banii altora. Ceea ce nu e în regulă. Ori eu am probleme cu capul, ori alţii. În condiţiile în care terminăm prost sezonul trecut, a fost iarna la îndemână, cu toate condiţiile create, şi am terminat pe 9. Obligatoriu presupune o schimbare. Mie mi se pare foarte ciudat comportamentul unora. Măcar încercăm altă variantă, dacă cineva a fost lăsat să-şi facă treaba şi nu a reuşit, trebuie o schimbare.

*Inclusiv ce i-am propus domnului Rednic, că îi place să conducă cluburi, să impresarieze, vorbeam serios, să vină, cobor chiar mai jos la preţ decât i-am făcut ofertă publică. Am văzut tot felul de găinari care spun că Negoiţă nu vrea să vândă. Veniţi, negociem, găsim cea mai bună soluţie. N-a venit nimeni, nici măcar liderii suporterilor cu care am avut dialog tot timpul.

*Nici ei nu au mai venit ca să găsim soluţii pentru Dinamo. Rednic nu m-a căutat nici să zică <uite, dau cinci lei>. L-am tot aşteptat. Vreau o contraofertă, poate e scump, dar e un club totuşi, numai Săftica valorează două milioane, mai are o grămadă de lucruri care ele în sine valorează. Să vină să ducă clubul mai departe decât am putut eu.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Kate și William, colecție de fotografii nemaivăzute. Surpriza uriașă de la sfârșit de an
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”