Dinamo s-a întors din „Groapă“

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-o întâlnire venită la trei zile după dezastrul cu Slovan, elevii lui Bonetti, dărâmaţi psihic, porneau ca victime sigure. Totuşi, după o a doua repriză în care ardelenii au atacat în valuri, un şut formidabil al lui Marius Niculae a adus victoria „câinilor”. Şi cu un dram de noroc, pentru că, în ultimul minut al partidei, bara s-a opus golului egalării la un şut al lui Emil Dică.

A fost poate semnul că pentru Dinamo urmează vremuri mai bune. Confirmarea acestei teorii avea să vină la Liberec, unde Niculae şi compania au obţinut „cea mai frumoasă calificare a unei echipe româneşti în cupele europene“, aşa cum a descris Ionel Ganea izbânda din Cehia.  În fine, cireaşa de pe tort a fost victoria din eternul derby, care a transformat-o pe Dinamo dintr‑o echipă ameninţată cu faliment într-una dintre favoritele la câştigarea titlului.

Echipamentul de la Liberec, de colecţie

Pentru a marca succesul istoric din returul cu Slovan, roş-albii au luat o decizie interesantă. Astfel, ineditul echipament galben-negru cu care dinamoviştii au jucat la Liberec va fi scos la vânzare în 30.000 de exemplare. Mai mult, din superstiţie, în toate partidele pe care le vor disputa în acest sezon european, roş-albii vor evolua în deja faimosul echipament galben-negru.