Dinamo rămâne pe loc retrogradabil în Liga 1: două penalty-uri au decis duelul cu Poli Iaşi. „Jucăm un fotbal haotic“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrei Cristea a înscris împotriva lui Dinamo

Dinamo Bucureşti a ratat obţinerea celei de-a doua victorii în play-out-ul Ligii 1. „Câinii roşii“ rămân pe loc retrogradabil, al şaptelea, după o remiză, 1-1, pe teren propriu, cu una dintre contracandidatele la „salvare“, Poli Iaşi. Penultimul meci din etapa a noua a play-out-ului a fost decis de două lovituri de la 11 m.

Echipa lui Adrian Mihalcea a deschis din nou scorul printr-un penalty executat de Sorescu, exact ca şi în precedentul meci de campionat, cu Academica Clinceni.

De această dată însă, dinamoviştii nu au mai reuşit să îşi majoreze avantajul, iar după ce au condus mai bine de o oră, din minutul zece, s-au văzut egalaţi, tot din penalty, în minutul 84. Andrei Cristea a executat magistral de la punctul cu var, înscriind împotriva fostei sale echipe şi aducând un punct important pentru Poli Iaşi, care se menţine astfel pe locul de baraj pentru rămânerea în Liga 1.

Antrenorul lui Dinamo, Adrian Mihalcea, a fost dur cu propria echipă, la finalul partidei. Iată ce a declarat tehnicianul în vârstă de 44 de ani, la LookPlus, una dintre televiziunile care transmit partidele din Liga 1:

* Echipa are un joc timorat, parcă ne e frică când avem mingea. Stăm, ne apărăm bine, dar avem probleme mari la construcţie. Suferim enorm! Asta e realitatea.

* Jucăm un fotbal haotic şi suntem puţini. Ne mai pleacă şi câte un jucător săptămânal. Să vedem ce se întâmplă la următorul antrenament.

* Din păcate, am jucători care nu înţeleg că a început campionatul. În poziţia în care suntem, trebuie să facem orice sacrificiu. Avem foarte mulţi jucători care în ultima perioadă joacă destul de slab. Problema e la ei, e mentală! Dar să se trezească şi singuri, pentru că eu m-am plictisit să tot dau tonul! Jocul nu îmi oferă linişte.

* Cu un minut înainte de antrenament m-am trezit că îmi lipseşte Piscitelli. A considerat că nu vrea să mai stea, deşi mai sunt 2-3 săptămâni de meciuri. Are probleme lui cu contractul. Nu ştiu dacă avea treabă cu acest meci, că apăra Straton, dar situaţia e îngrijorătoare.


Play-out, etapa a 9-a

Sâmbătă
Viitorul - Clinceni    5-0
Hermannstadt - Voluntari    2-1

Astăzi
Dinamo - Poli Iaşi    1-1

Mâine
Sepsi - Chindia

Clasament

1.    Viitorul        9    5    3    1    19-9    38
2.    Voluntari    9    5    3    1    11-4    28
3.    Hermannstadt    8    4    2    2    10-10    27
4.    Clinceni    9    5    0    4    8-14    26
5.    Sepsi    8    1    4    3    11-13    24
6.    Poli Iaşi    9    3    2    4    11-10    22
7.    Dinamo    7    1    1    5    4-8    21
8.    Chindia    7    1    1    5    3-9    17

* Locul 6 din play-out va juca un baraj de menţinere / promovare cu ocupanta locului 3 din „B“. Locurile 7 şi 8 din play-out retrogradează

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine