Dinamo rămâne fără patron: Negoiţă a făcut primele declaraţii despre plecarea sa de la club. Ce vinde şi pe ce sumă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Negoiţă (stânga) a preluat Dinamo de la Badea

După Rapid, un alt club de mare tradiţie din România poate dispărea din Liga I, dacă cineva potent financiar nu-l preia în viitorul apropiat.

Ionuţ Negoiţă a confirmat ceea ce anunţase Ionel Dănciulescu, acum câteva zile, şi anume că patronul îşi pregăteşte plecarea de la Dinamo.

Actualul acţionar majoritar al roş-albilor a detaliat la Digi Sport în ce condiţii va vinde trupa din „Ştefan cel Mare“ şi cam cum arată bilanţul său la cârma bucureştenilor.

Ce a spus?

*Într-adevăr, am înţeles că greşeala mea e că am preluat un club cu datorii foarte mari. După aproape 5 ani petrecuţi la Dinamo, cu bune şi rele, nu consider că sunt înfrânt. Nu am câştigat campionatul, nu am făcut mari minuni, dar Dinamo trăieşte.

*Decizia mea de a mă retrage e ireversibilă. 100% aceasta e decizia mea, chiar dacă în trecut am mai cochetat cu ideea, însă am revenit. 

*Preţul e unul modic, doar ca să luăm licenţa am dat câteva milioane. Am decis cu sufletul când am venit, pentru că nu era altă soluţie. 

*Mai am să-i dau domnului Badea două milioane şi eu vreau încă două. Vreau să-i ofer posibilitatea celui care vine să poată face performanţa. 

*Eu doar în Săftica am investit un milion de euro. Cumperi un club care are Săftica, care are autocar şi zeci de maşini. Probabil, doar partea materială valorează spre patru milioane.

*Din păcate, n-am putut să-mi onorez datoria faţă de domnul Badea (n.r. - datoria de două milioane de euro). Domnul Badea trebuie să-şi recupereze banii. De obicei, îmi onorez datoriile, dar acum n-am putut.

*Dacă i-aş vinde echipa domnului Badea? O să am o discuţie despre asta şi cu dânsul, să vedem ce părere are.

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort