Dinamo - Pandurii 1-0: Alexandru Tudor a ajuns în semifinalele Cupei României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Câinii“ au jucat peste ceea ce joacă de obicei, iar gorjenii au arătat că, pe acest final de an, nu pot face faţă pe trei fronturi: cupa, campionat, Liga Europa. Chiar dacă gazdele au avut mult mai multe ocazii, calificarea s-a decis după o eroare de arbitraj.

Început imediat după supermeciul Petrolul - FC Vaslui, Dinamo - Pandurii a lăsat senzaţia că e un joc de liga a doua, în comparaţie cu partida disputată pe Stadionul „Ilie Oană“. 

Dinamo a dominat posesia în faţa unui adversar epuizat de ritmul sufocant al meciurilor pentru lotul „subţiat“ de accidentări de care dispune. Chiar dacă a fost, evident, echipa mai bună, Dinamo a avut nevoie de un „cadou“ din partea lui Alexandru Tudor pentru a obţine victoria şi calificarea.

Rus a şutat din 2-3 metri în mâna lui Mamele, iar centralul a arătat prompt spre punctul cu var. Reluarea fazei a demonstrat însă clar că Mamele n-avea cum să evite contactul cu mingea şi că nu s-ar fi impus penalty. Lovitura de la 11 metri a fost transformată de Dragoş Grigore (58).

De aici până la final, Pandurii n-a jucat absolut nimic. A avut nişte semi-ocazii, a „cerşit“ de vreo două ori penalty-uri, iar finalmente a fost sufocată de pressing-ul impresionant al lui Dinamo.

Cupa României, sferturi

Marţi

Viitorul - ASTRA 0-3

Miercuri

PETROLUL - FC Vaslui 4-2 (2-2 după timpul regulamentar)

DINAMO - Pandurii Târgu-Jiu 1-0

Joi

Steaua - Oţelul Galaţi, ora 20:30, Pro TV

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani