Dinamo, o catastrofă şi cu Rednic: Cifrele noului antrenor scot la iveală un dezastru istoric

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Revenit în „Ştefan cel Mare“, tehnicianul de 59 de ani nu doar că n-a redresat echipa, dar, deocamdată, a încheiat socotelile şi cu a doua competiţie internă, părăsind cupa, în optimi.

E clar: acest al 5-lea mandat al lui Mircea Rednic pe banca lui Dinamo are nevoie de un miracol pentru a avea un final fericit! Deocamdată însă, se prefigurează un coşmar.

Iar asta pentru că cifrele nu mint: în patru partide oficiale cu „Puriul“ pe bancă, Dinamo n-a bătut pe nimeni. Echipa e penultima în clasamentul Ligii I şi tocmai a fost eliminată şi din Cupa României. Cu două remize şi două înfrângeri, acesta e cel mai slab început de mandat pentru Rednic la Dinamo. De fapt, din tabelul alăturat reiese că, de fiecare dată când s-a întors în „Ştefan cel Mare“, antrenorul a înregistrat rezultate tot mai slabe, în debutul mandatului său. 

Deian Sorescu, printre puţinii jucători de calitate de la Dinamo

Revenind la partida din cupă, de marţi seară, aceasta a umplut paharul răbdării lui Rednic. Pentru că, după 1-2 cu FC Argeş, încă un meci cu gol primit în prelungiri, de această dată în minutul 90+3, tehnicianul roş-albilor a pus tunurile pe jucătorii săi.

„Jucăm bine 70 de minute, după care facem greşeli copilăreşti, de manual. Luăm goluri d-astea, care pot fi evitate. Apoi, în minutul 93, ăla, Latovlevici, preia în careu, fără să-l jenezi măcar, se întoarce, dă la poartă... Nu ştiu dacă era Nica (n.r. - Era Constantin Nica, într-adevăr). Dar nu se poate, bă, fratele meu, aşa greşeli, mai ales în ultimele minute. E inadmisibil. Munceşti, eşti aproape să te califici şi, dintr-odată, iei două goluri incredibile“, şi-a început Rednic descărcarea nervoasă, după o partidă în care Dinamo a condus cu 1-0, după golul lui Ţîră (49).

Furios, Rednic şi-a ironizat echipa care, în ultimele săptămâni, a tot luat goluri pe finalul meciurilor: „În momentul de faţă, cred că am mai câştigat (n.r. - timp de joc), cred că vreo 75 de minute ne-am mişcat. Pe unii i-am lăsat aici, când am plecat ultima dată, şi n-au evoluat deloc de atunci. Măcar să alerge! Când va juca Dinamo bine 90 de minute? Din iarnă. Până atunci, n-ai cum să treci peste nişte etape“.

După această tiradă, Rednic a anunţat că a rămas şi fără un titular pentru următoarea perioadă: „Steliano Filip a zis că e OK. Altfel, nu riscam să-l joc. A intrat şi a trebuit să-l schimb, în minutul 24. Cred că are ruptură musculară, o lună va fi indisponibil“.

Rednic, cel mai slab start în cinci mandate

Sezon Victorii Remize Înfrângeri

2020-2021 0 2 2

2018-2019 1 2 1

2014-2015 2 1 1

2008-2009 3 1 0

2006-2007 4 0 0

Dinamo, cu „Puriul“, în acest sezon

*2-2 cu UTA (acasă, Liga I)

*1-2 cu Gaz Metan (deplasare, Liga I)

*1-1 cu Rapid (acasă, Liga I)

*1-2 cu FC Argeş (acasă, Cupa României)

Cupa României 2021-2022, optimi

Marţi

Filiaşi - Hermannstadt 2-2 (4-3 după penalty-uri)

Gaz Metan - Chindia 0-1

Dinamo - FC Argeş 1-2

Miercuri

Baia Mare - CS U Craiova 0-4

Voluntari - FCSB 3-0 la masa verde

Astăzi

Buzău - Dunărea Călăraşi 15.00

„U“ Craiova - Sepsi 18.00

Poli Timişoara - Rapid 21.00

   

Mai multe pentru tine:
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%