Dinamo nu face nici un sfert din Messi. "Câinii" abia se ridică la cota de piaţă a lui Victor Valdes

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Amicalul secolului se joacă azi! Dinamo şi FC Barcelona se vor afla faţă în faţă diseară, de la ora 20.15, pe Arena Naţională, într-unul dintre cele mai importante meciuri din istoria recentă a fotbalului românesc.

Pentru acest joc, Tito Vilanova şi-a adus cei mai buni jucători, în frunte cu Messi, dar doi dintre ei nu vor putea evolua în jocul de la „Arena Naţională".

David Villa este în refacere după o accidentare care îl ţine pe margine de mult timp, în timp ce Dani Alves s-a „rupt" la amicalul cu Manchester United, nu s-a antrenat ieri dimineaţă, şi este greu de crezut că o să fie forţat.

Chiar şi fără cei doi, catalanii vor avea pe teren şi pe banca tehnică jucători care împreună valorează aproximativ 500 milioane de euro.

Dintre aceştia, doar Messi are o cotă de piaţă de 100 milioane de euro.

Cel mai slab, în acest clasament, stă puştiul Ilie, care are o valoare de numai 300.000 de euro.

Prin comparaţie, întregul lot antrenat de italianul Dario Bonetti valorează 20,45 milioane de euro. Cam cât portarul Valdes.

„E un meci important în care întâlnim o echipă cu jucători foarte buni, una dintre cele mai bune echipe din lume, un meci care va rămâne în istorie", a spus Cătălin Munteanu.

Dinamo - Barcelona: sâmbătă, 20.15, Realitatea TV

Cei mai valoroşi jucători

Barcelona

1. Lionel Messi: 100.000.000
2. Andres Iniesta: 65.000.000
3. Cesc Fabregas: 55.000.000
4. Gerard Pique: 38.000.000
5. Sergio Busquets: 35.000.000

Dinamo

1. Cristian Bălgrădean: 2.300.000
2. Srdjan Luchin: 1.600.000
3. Marius Alexe: 1.600.000
4. Dragoş Grigore: 1.400.000
5. Alexandru Curtea: 1.300.000

Notă: sumele sunt în euro

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie