Dinamo, îngenuncheată şi la Iaşi: Echipa „tremură“ pentru salvare! Clasamentul e horror pentru „câini“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Paradoxal, într-un sezon în care echipa de handbal masculin al clubului scrie istorie în Liga Campionilor, cea de fotbal poate ajunge în „B“.

Dinamo e pentru al treilea sezon consecutiv în play-out, însă abia acum retrogradarea e o reală posibilitate în ceea ce priveşte echipa din „Ştefan cel Mare“.

Bucureştenii au debutat în partea a doua sezonului cu o înfrângere, acasă, cu Academica Clinceni (0-1). În acel moment, mulţi au speculat că, de fapt, roş-albii le-au facut oaspeţilor un „cadou“, pentru a primi, la schimb, calificarea în semifinalele Cupei României. Şi, cum în mijlocul săptămânii, Dinamo chiar a învins Clinceniul în cupă, scor 1-0, acest scenariu a prins şi mai mult contur.

Doar că, sâmbătă seară, s-a văzut că, de fapt, formaţia pregătită de Duşan Uhrin jr e, pur şi simplu, neputincioasă! Aşa că, înfrângerea din campionat, etapa trecută, cu Clinceniul, nu mai pare atât de suspectă acum. Ea a fost urmată, sâmbătă seară, de un nou eşec, în play-out, la Iaşi, scor 0-1 (Andrei Cristea 85). Şi, atenţie, vorbim de o echipă a Iaşiului care în 2020 nu bătuse pe nimeni în Liga, I, având trei înfrângeri şi un egal! De fapt, victoria cu Dinamo a fost prima pentru moldoveni din ultimele 131 de zile în campionat. Poli Iaşi câştigase ultima dată la 28 octombrie, 2-1 cu CFR Cluj! De atunci, în 12 partide în primul eşalon, ieşenii au adunat două remize şi zece înfrângeri.

A trebuit să vină Dinamo la Copou pentru ca echipa, ajunsă între timp sub comanda lui Mircea Rednic, să bifeze un nou succes. Unul cu gust de răzbunare pentru tehnicianul gazdelor, dat afară de la Dinamo cu mare scandal, anul trecut!

În acest moment, după două din cele 14 runde de play-out, Dinamo are 17 puncte, fiind la trei puncte de poziţia a 6-a, cea de baraj, şi la patru puncte de locul 7, primul care duce direct în „B“. Problema „câinilor“ e că aceste distanţe se pot micşora, având în vedere că dintre echipele aflate în spatele lor, Hermannstadt, Chindia şi Voluntari au câte un meci mai puţin disputat.

Liga I, play-out, etapa a 2-a

Sâmbătă

Clinceni - Viitorul 2-3

Poli Iaşi - Dinamo 1-0

Duminică

Chindia - Sepsi 17.30

Luni

Voluntari - Hermannstadt 18.00

1. Viitorul 24 de puncte

2. Sepsi 18p

3. Dinamo 17p

4. Hermannstadt 16p

5. Poli Iaşi 15p

6. Clinceni 14p

7. Chindia 13p

8. Voluntari 11p

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie