Dinamo - FC Botoşani 1-0: Cosmin Contra câştigă cu mari emoţii la debut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cosmin Contra FOTO Mediafax

Dinamo a câştigat cu 1-0 partida cu Botoşani, ultima a etapei a 24-a. Golul a fost marcat de Sergiu Hanca în repriza a doua.

La primul meci pe banca lui Dinamo, Cosmin Contra şi-a condus echipa spre victorie, însă „câinii“ au avut mari emoţii la marile ocazii ale oaspeţilor.

În prima repriză, Laurenţiu Buş a ratat dn poziţie de unu la unu cu Penedo (minutul 11), însă a tras pe lângă, iar în repriza a doua Buş a irosit o altă mare ocazie, în minutul 60.  

Dinamo a fost mai periculoasă la începutul părţii a doua, a ratat trei şanse de gol prin Hanca (46), Palici (47) şi Nemec (67), şi a deschis în cele din urmă scorul prin Hanca, în minutul 70, care a marcat cu un şut la colţul lung de la 14 metri.

După golul dinamovist, Botoşaniul a mai irosit o mare oportunitate, în minutul 87, când Kuku şi Buş nu l-au putut bate pe Penedo. 

În urma acetui joc, Dinamo a urcat pe locul şase, cu 35 de puncte, la egalitate cu Astra, care are însă un meci mai puţin jucat. Pentru echipa din Ştefan cel Mare e vital să câştige următoarele două meciuri, cu CSU Craiova şi Pandurii, pentru-şi mări şansele de calificare în play-off. 

Dinamo Bucureşti: Penedo – Romera, Nedelcearu, Dielna, St. Filip – Busuladzici, Nistor – Hanca (Bawab '89), Palici, Bumba (Mahlangu '55) – Nemec (D. Popa '84). Antrenor: Cosmin Contra.

FC Botoşani: Albuţ – Unguruşan, Tincu, Burcă (Miron '9), Muşat – Vaşvari, Cucu – M. Roman (Herghelegiu '63), Moruţan (Endrick '75), L. Buş – Kuku. Antrenor: Leo Grozavu.

Antrenorul echipei FC Botoşani, Leo Grozavu, a declarat, luni, după înfrângerea din partida cu Dinamo Bucureşti, scor 0-1, că formaţia sa a fost mai bună, dar a precizat că gazdele au avut noroc.

"O partidă plăcută pentru public, un meci disputat, dar cred că astăzi am fost peste Dinamo la multe capitole. Din păcate nu am reuşit să marcăm la multele ocazii pe care le-am avut. Dinamo a reuşit să facă asta şi fotbalul se joacă pe goluri. Asta e ceea ce a făcut diferenţa. Nu ar fi ajutat pe nimeni un rezultate de egalitate, dar am fi câştigat un punct. Ne doream să câştigăm, nu ne gândeam neapărat la play-off, ne-am fi dorit să învingem Dinamo. În continuare ne dorim să luăm punctele din ultimele două meciuri, chiar dacă am pierdut şansa de a ajunge în play-off. Dinamo nu m-a surprins cu nimic, cred că am fost superiori. Îi doresc baftă lui Cosmin Contra, am fost colegi de echipă. Cred că FC Botoşani a fost mai bună, dar Dinamo a avut baftă", a spus antrorul Botoşaniului Leo Grozavu.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie