Dinamo e pe cai mari: Când va ieși clubul din insolvență și la cât se ridică totalul datoriilor

0
Publicat:

Formația din Ștefan cel Mare a avut planul de reorganizare aprobat de un judecător sindic, iar acum trebuie să plătească, eșalonat, datoriile de cinci milioane de euro. În dialog cu sport.ro, administrator judiciar al clubului, Răzvan Zăvăleanu, s-a arătat optimist că stingerea restanțelor se va produce mai repede decât termenul prevăzut în plan. 

Suporterii dinamoviști pot privi cu optimism spre viitor

„E un lucru foarte bun (n.r. – aprobarea planului de reorganizare) pentru că se uşurează efortul acţionarilor, probabil pot fi atraşi alţi investitori. Situația de acum ne face să avem aşteptări mari cu privire la ieşirea din insolvenţă cât mai repede. Nu depinde de noi, planul e propus pe trei ani. Eu sper că se vor face eforturi astfel încât, odată cu sezonul viitor, Dinamo să nu mai fie în insolvenţă“, a spus Zăvăleanu.

Superliga 2023-2024, etapa a VIII-a

Vineri

Petrolul – Oțelul Galați 2-2

Rapid – Dinamo 4-0

Sâmbătă

Voluntari – CFR Cluj 1-4

FCSB – Universitatea Craiova 3-0

Duminică

FC U Craiova 1948 – Farul 4-0

Luni

Universitatea Cluj – Poli Iași 0-2

Botoșani – Hermannstadt 2-2

Sepsi – UTA 1-0

Clasament

1. FCSB 7 6 0 1 14-5 18

2. CFR Cluj 7 5 1 1 17-8 16

3. Rapid 8 4 2 2 18-10 14

4. Universitatea Craiova 8 4 2 2 11-7 14

5. Petrolul 8 3 4 1 14-12 13

6. Sepsi 6 3 3 0 7-2 12

7. Voluntari 8 3 1 4 13-18 10

8. Hermannstadt 7 2 3 2 10-9 9

9. FC U Craiova 1948 8 3 0 5 18-18 9

10. Farul Constanța 7 3 0 4 11-14 9

11. Dinamo 8 2 2 4 7-15 8

12. Oțelul Galați 8 0 7 1 7-9 7

13. Universitatea Cluj 8 1 4 3 12-17 7

14. UTA 7 2 1 4 6-11 7

15. Poli Iași 7 2 0 5 8-13 6

16. Botoșani 8 0 4 4 7-12 4

*Locurile 1-6 intră în play-off (tur-retur, in total 10 etape).

*Locurile 7-16 vor continua în play-out (manșă unică, in total 9 etape).

*Locul 1 din play-off participă în Liga Campionilor, iar locul 2 și 3 din play-off în Europa Conference League.

*Locul 3 din play-off va juca baraj cu caștigatoarea barajului dintre locurile 1 si 2 din play-out pentru un loc în Europa Conference League.

*Locurile 9 si 10 din play-out retrogradează direct. Locurile retrogradabile 7/8 din play-out joacă baraj cu locurile 3/4 din Liga 2.

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie