Dinamo e în derivă: Gigi Mulţescu şi-a anunţat jucătorii că demisionează! Reacţia lui Ionuţ Negoiţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mulţescu nu mai vrea să continue munca la Dinamo FOTO Cosmin Iftode

Înfrângerea suferită în eternul derby, scor 1-2, pe Arena Naţională, nu i-a picat deloc bine lui Gigi Mulţescu, care şi-a anunţat jucătorii imediat după meci că demisionează.

Jocul slab făcut de Dinamo în faţa Stelei în derby-ul etapei a patra din Liga 1 l-a dezamăgit crunt pe Gigi Mulţescu. Antrenorul „câinilor” a arătat cu degetul câţiva jucători dinamovişti care au avut evoluţii lamentabile, atacându-l voalat şi pe arbitrul Cristi Balaj. După ce şi-a exprimat public nemulţumirile, Mulţescu a mers în vestiarul lui Dinamo şi şi-a anunţat elevii că demisionează.

„Da, o să solicit nişte lucruri, de fapt, o să mă întâlnesc şi cu cei din conducere şi mă gîndesc să plec eu. Vom vedea luni ce se va întâmpla, dar gândul meu la modul cel mai serios e să plec”, a spus Mulţescu pentru gsp.ro.

Intenţia tehnicianului a ajuns rapid la urechile patronului Ionuţ Negoiţă, care a susţinut că nu se opune plecării lui Mulţescu. „Nu avem nicio intenţie să renunţăm la domnul Mulţescu, dar nici cu forţa nu-l putem ţine. Noi i-am adus ce jucători am putut, au plecat 12 şi am adus încă pe atât. Nu-l înţeleg pe domnul Mulţescu. Nu înţeleg de ce se plânge. Eu am mai multă răbdare decât alţii, dar e un moment de supărare. În iarnă vom face o reevaluare”, a susţinut patronul lui Dinamo la Digi Sport.

În cazul în care Mulţescu se va despărţi de Dinamo, ar exista mai multe variante pentru înlocuirea sa. Fost antrenor în „Groapă”, Liviu Ciobotariu ar fi prima opţiune viabilă pe care şefii lui Dinamo au luat-o deja în calcul. O altă variantă ar fi Mircea Rednic, care s-a despărţit recent de CFR Cluj, după startul slab de sezon al fostei campioane a României.

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple