Dinamo - CSMS Iaşi 0-0: cum au comentat „câinii“ momentul care a dus la întreruperea jocului. Toate reacţiile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Etapa cu numărul 20 s-a încheiat cu o remiză albă în care cel mai important moment nu s-a petrecut pe teren, ci în tribune, în minutul 32.

Dinamo şi CSMS Iaşi au remizat la capătul unui meci cu scandal, după cum „Adevărul“ a scris aici. Rezultatul menţine Dinamo pe locul 4 cu 34 de puncte, în timp ce ieşenii sunt pe 8 cu 27 de puncte. Lider e Astra cu 41 de puncte.

La finalul întâlnirii, oficialul dinamovist, Ionel Dănciulescu, a comentat la Digi Sport incidentele din tribune care au cauzat întreruperea partidei în minutul 32. „Arbitrul Iulian Călin a luat decizia, dar eu spun că s-a pripit un pic. Au mai fost scandări, eu înţeleg, dar s-a pripit. Mai mult, portarul celor de la Iaşi ar fi trebuit să încaseze cartonaşul roşu“, a declarat Dănciulescu.

Antrenorul „câinilor“, Mircea Rednic, a comentat şi el pasul greşit făcut de echipa sa. „Mă aşteptam la un meci greu, dar speram să câştigăm. N-am reuşit să ne adaptăm la jocul lor, deşi ştiam că fac foarte bine faza defensivă. Sunt recunoscuţi pentru asta. Noi am fost lenţi, previzibili, am avut o posesie de-a latul, n-am accelerat când trebuia să o facem, am greşit ultima pasă. A fost un meci de luptă, cu întreruperi, multe faulturi şi dacă nu dai gol, e greu cu această echipă. E un rezultat echitabil, nu putem spune că meritam mai mult“, a concluzionat „Puriul“.

El s-a referit şi la incidentele din tribune: „Nu prea vreau să comentez, dar suporterii trebuie să se gândească că ne fac rău. Sunt reguli, regulamente care trebuie respectate şi nu cred că am fi meritat să pierdem trei puncte astfel. Dar noi trebuie să fim supăraţi că n-am jucat bine şi că n-am câştigat. Conducerea trebuie să se ocupe de suporteri“.

Nicolo Napoli (antrenor CSMS Iaşi): „Am câştigat un punct aici, sunt mulţumit de rezultat. A fost un meci echilibrat. Jucătorii au fost foarte nervoşi în prima repriză. Echipa mea a jucat bine, chiar am avut 3-4 ocazii importante. Eu zic că am jucat mult mai bine decât cei de la Dinamo. E bine că am luat un punct, foarte important, suntem sus în clasament. Ajungem la 27 de puncte. Urmează meciul cu Astra, va fi foarte greu“.

Mai multe pentru tine:
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice