Dinamo - CFR Cluj 0-3: mai bine băgaţi juniorii. Fără obiectiv pe final de sezon, „câinii“ au intrat deja în vacanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă prestaţia jenantă a roş-albilor de la Braşov a fost catalogată drept blat, atunci pentru meciul de marţi seara există trei posibile explicaţii: ori a fost un alt blat, de această dată pentru pariuri, ori Bălgrădean şi compania nu mai sunt cu gândul la fotbal, ori, într-adevăr, această e diferenţa de valoare între Dinamo şi CFR.

Dinamo s-a văzut cu sacii în căruţă cu patru etape înainte de finalul campionatului şi de atunci „boicotează“ fotbalul. Anunţul potrivit căruia FC Vaslui, cea mai serioasă contracandidată la locul 4, ultimul care duce în Liga Europa, n-a luat licenţa i-a îndemnat pe „câini“ să intre în „hibernare“ în luna mai.

Primul semn? Înfrângerea de la Braşov, scor 0-2. Dacă mai era nevoie de o confirmare că roş-albii nu mai dau doi bani pe meciurile rămase, atunci ea a venit marţi seara. Pe teren propriu, Dinamo a fost călcată în picioare de CFR Cluj, o formaţie aflată la zece puncte de bucureşteni, înainte de etapa cu numărul 31.

Thicot, gafă după gafă. Thomas? O caricatură

Clujenii au deschis scorul, în minutul 20, după ce Bălgrădean a boxat mingea exact în capul lui Florin Costea, care a punctat în poarta goală. După pauză, a ieşit la rampă francezul Thicot. Apărătorul de 27 de ani a „dormit“ la o ieşire la ofsaid, apoi nu l-a marcat nici pe Negruţ, care a făcut 2-0 din centrarea lui Dokovici (48). De aici până la final, Dinamo a pedalat în gol, iar când Flavius Stoican l-a introdus ca vârf pe figurantul Joel Thomas a fost clar că meciul e pierdut de „câini“. 

De altfel, scorul final a fost stabilit de Batin, care a profitat de o nouă gafă comisă de Thicot şi l-a învins pe Bălgrădean, în minutul 90+1.

Eşecul nu pune în pericol locul 4 ocupat de Dinamo, în condiţiile în care FC Vaslui (locul 5) va retrograda, iar pe şase a urcat CFR Cluj, care e la şapte puncte de roş-albi, când mai sunt trei etape de disputat. Astfel, cu nişte jucători lipsiţi de motivaţie, n-ar fi o strategie tocmai rea, dacă în etapele rămase, Dinamo ar băga juniorii în echipă. Măcar aceştia şi-ar da interesul pe teren...

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”