Dictatura iraniană atacă figurile emblematice: Decizie șocantă în privința lui Ali Daei, o legendă vie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Protestele iranienilor din interiorul țării au mai scăzut în intensitate, după patru luni de demonstrații stradale, de multe ori sângeroase, după cazul revoltător al lui Mahsa Amini. Deși regimul a reușit să aducă situația sub control, încă o dată, prin uciderea cetățenilor săi, fără nicio reținere, el a devenit și mai contestat, pierzându-și și ultima fărâmâ de legitimitate.

Ali Daei a evoluat în 109 meciuri pentru naționala Iranului

Un semn clar, în acest sens, e faptul că un număr uriaș de vedete, celebrități și figuri emblematice ale societății iraniene s-au poziționat, în mod clar, împotriva regimului. Vorbim despre o situație fără precedent în fața căreia guvernul a făcut, din nou, ce știe mai bine: a trecut la amenințări, arestări și atacuri la persoană, catalogându-și contestatarii drept „dușmani ai Revoluției Islamice“ sau „agenți ai inamicilor din afara țării“.

În această situație se află și Ali Daei (53 de ani), o legendă vie a sportului iranian, un fel de Gheorghe Hagi al fotbalului din această țară. Până anul trecut, când Cristiano Ronaldo a depășit recordul său, Ali Daei era cel mai bun marcator din istoria echipelor naționale, având 109 goluri pentru naționala Iranului, în perioada 1993-2006.

Ali Daei a jucat pentru Bayern Munchen

Un om extrem de respectat, nu doar în țară, ci la nivel internațional, în condițiile în care, de-a lungul carierei, a evoluat la echipe precum Bayern Munchen și Hertha Berlin, Ali Daei a fost, după retragerea din activitate, o prezență constanță la evenimentele organizate de FIFA. Inclusiv în 2022, el a fost invitat la Mondialul din Qatar, însă a refuzat să meargă la Doha, în semn de respect pentru protestele din interiorul Iranului.

Soția și fiica sa, date jos din avion!

În condițiile în care a fost mereu un tip vocal și a condamnat, periodic, crimele regimului, Ali Daei a fost trecut pe lista neagră a autorităților. De altfel, de curând, un avion cu destinația Dubai, care decolase din Teheran, a fost aterizat forțat, înainte să părăsească spațiul aerian iranian, pentru ca soția și fiica lui Ali Daei să fie date jos, regimul anunțând că ele n-au voie să părăsească Iranul! Interzicerea ieșirii din țară e o măsură aplicată celor care sunt considerați opozanți ai regimului.

Ali Daei, la o tragere la sorți organizată de FIFA

Acum, această pedeapsă i-a fost aplicată și lui Ali Daei. Acesta a fost invitat de FIFA la gala anuală intitulată „The Best FIFA Football Awards“. În acest an, evenimentul va avea loc pe 27 februarie, la Paris. Aici, vor fi decernate premiile pentru cei mai buni jucători, antrenori și echipe, pe baza votului fanilor și rezultatelor înregistrate în 2022.

Agenția ISNA, care aparține de stat, a scris că Ali Daei are șanse minime să ajungă la gala FIFA. Potrivit jurnaliștilor de la această agenție, fostul internațional are interdicția de a părăsi Iranul din cauza activităților sale politice din ultimele luni. Tot din acest motiv, Ali Daei n-a mai fost implicat în fotbalul iranian, începând din 2019, echipele locale, finanțate de guvern, primind interdicția de a-l aborda pe Ali Daei pentru eventuala sa numire în funcția de antrenor.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani