„Dictatorul“ Messi a fost pus la punct: cum i-a arătat „Tata“ Martino argentinianului că el e şeful la echipă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Messi a urmărit finalul jocului cu Levante de pe bancă

Barcelona a pornit ca din tun în campionat, învingând Levante cu 7-0. Meciul a furnizat un moment care i-a pus pe statisticieni la treabă.

Dacă Real Madrid s-a chinuit să învingă Betis cu 2-1, în schimb, Barcelona a avut 6-0 în pauza jocului cu Levante din prima etapă a campionatului spaniol.

Ca de obicei, Leo Messi a fost „regizorul“ Barcelonei, contribuind la „măcelul“ din primele 45 de minute cu două goluri şi o pasă decisivă. Chiar şi aşa, argentinianul n-a prins fluierul final pe gazon, fiind a doua schimbare a antrenorului Gerardo „Tata“ Martino. În minutul 71, tehnicianul l-a introdus pe Iniesta în locul lui Messi.

Mutarea i-a pus la treabă pe statisticieni. A fost pentru prima dată după trei ani când „Dictatorul“ Messi a fost schimbat în timpul unui meci de campionat! Mai precis, de la 19 septembrie 2010, fotbalistul de 26 de ani nu părăsise terenul înainte de fluierul final. S-a speculat că niciun antrenor nu are curajul de a-l schimba pe Messi, care vrea să joace toate cele 90 de minute de fiecare dată.

Ce a spus Martino?

Tocmai de aceea, după Barcelona – Levante, tehnicianul „extratereştrilor“ a fost chestionat de jurnalişti despre mutarea sa din minutul 71. 

„Am vorit cu Messi despre acest aspect şi a înţeles că avem foarte multe meciuri într-un sezon. Dacă rezultatul era altul, bineînţeles că nu l-aş fi schimbat. La acel scor însă e normal să vrem să ne odihnim cel mai bun jucător“, a declarat Martino, potrivit Digi Sport. 

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul