Dică răsuflă ușurat după victoria de la Ploiești și se gândește la returul cu Silkeborg

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nicolae Dică a răsuflat ușurat după evoluția echipei sale pe terenul celor de la Petrolul Ploiești, acolo unde FCSB a câștigat cu scorul de 2-0.

Dică răsuflă ușurat după victoria de la Ploiești și se gândește la returul cu Silkeborg

La finalul partidei antrenorul roș-albaștrilor a vorbit despre prestația jucătorilor și a evidențiat faptul că în returul cu Silkeborg va folosi echipa de bază. 

„Nu am dat voie adversarului să aibă o ocazie de a marca, dar în ultimele 15-20 de minute am făcut contrariul. Nu îmi doream asta, dar vreau să-i felicit pe băieți pentru curajul avut.Nu trebuie să mai vorbim acum despre meciul din Danemarca, a trecut. Suntem la a doua victorie consecutivă în campionat. Până acum suntem în grafic.

În Europa trebuie să ne luăm o revanșă cu cei de la Silkeborg și vedem feedback-ul jucătorilor din această seară.”, a declarat Nicolae Dică, potrivit Sport.ro. 

Dică s-a declarat mulțumit de apărarea echipei care a reușit un meci foarte bun în care nu a mai primit gol. Legat de grupa în care a picat naționala României, Dică consideră că avem șanse la poziția secundă. 

„E bine că nu am primit gol în această seară. E o victorie muncită. Trebuie să avem aceeași atitudine de acum încolo la fel ca în ultimele două meciuri. Am încredere în ceea ce fac, în ce lucrez în fiecare zi. O fac cu încredere și pasiune și încerc să fac totul să fie bine.

Am văzut tragerea astăzi, avem șanse de calificare. Elveția să zicem că e peste celelalte echipe. Dacă nu ne batem la primul primul loc, la doi sigur avem șanse.”, a adăugat antrenorul FCSB-ului. 

Pentru FCSB urmează meciul de joi din Conference League împotriva danezilor de la Silkeborg. În tur, roș-albaștri au pierdut cu scorul de 5-0. Dacă atunci Dică folosea 8 jucători care nu fac parte din primul 11 obișnuit, după partida dela Ploiești el a anunțat că va începe partida cu jucătorii de bază. 

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța