Dică, luat din nou în băşcălie de Gigi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Din căpitanul Stelei, Nicolae Dică (stânga) a ajuns acum un fotbalist ironizat, în permanenţă, de patronul roş-albaştriilor

Atacantul a reuşit „performanţa“ de a fi criticat de către Becali, fără să apuce să joace vreun meci de la revenirea în Ghencea. Latifundiarul a continuat şi ieri să-l calce în picioare pe „Dicanio“! A lansat alte „săgeţi“ la adresa fotbalistului care în luna mai va împlini 31 de ani, invitându-l să se retragă.

La doar patru zile după ce anunţa că Nicolae Dică va îmbrăca din nou tricoul Stelei, Gigi Becali s-a declarat iarăşi sceptic în privinţa randamentului pe care urmează să-l dea fotbalistul.

„Niciodată nu cred că Dică va fi cel care a fost. Nu-l lasă vârsta. Din cauza asta nu mai poate fi ce a fost. El e un jucător tehnic, dar lent. Se plimba şi înainte foarte mult pe teren, dar acum, dacă nu mai are acea capacitate fizică...Nu-i mai dă voie vârsta, nu mai poate. Aşa cred eu, să dea Dumnezeu să-l ambiţionez pe Dică, să demonstreze că nu e aşa", a explicat Becali.

Acesta a recunoscut încă o dată că nu l-ar fi readus niciodată pe atacant în Ghencea dacă n-ar fi fost Mihai Stoica. „Eu sunt un om sentimental, vorbeam cu Mihai, el mi-a zis de Dică, de faptul că s-ar duce la o echipă, că-i dă 200.000 de euro la semnătură. Eu am vorbit cu Dică şi i-am zis: «Auzi, ţigane, dar dacă ai veni la Steaua, dacă te-am lua?!». Mi-a zis: «Nici nu m-ar mai interesa banii dacă m-aş întoarce la Steaua». A fost al nostru, e al nostru, am avut satisfacţii cu el, cu: «Du-te, Dică, du-te, Dică!». Am zis că mai bine îi dau eu 60.000 de euro pe şase luni şi om vedea. Are autoritate în vestiar, din vară poate rămâne în stafful nostru, dacă e băiat de caracter. Cred că o să vină şi naşul lui, Mirel Rădoi, ca să facă treabă împreună. Rădoi mi-a zis că, dacă nu primeşte oferta aia pe care o aşteaptă, vine la Steaua", a mai precizat Gigi Becali.

Pus la zid şi de GIOVANNI!

În rândul contestatarilor lui Dică s-a înscris şi vărul latifundiarului din Pipera, fostul impresar Ioan Becali. "Sunt de acord cu cei care au spus că Dică e «o ciorbă reîncălzită». Nu a confirmat, nu s-a acomodat, dar nu e nimic dramatic. A plecat din ţară ca un coordonator, ca un play-maker şi nu a funcţionat la nicio echipă din afară, pentru că s-a considerat o «belladona». La Steaua îi mergea bine, probabil de aceea s-a întors. Eu unul nu cred în acest proiect, dar e problema Stelei", a decretat Giovanni.

"L-am luat pe Dică şi din superstiţie, pentru că am avut rezultate cu el. Poate ne aduce noroc!"
Gigi Becali
patron Steaua

La Astra ar fi câştigat 350.000 de euro într-un an

Dat afară de Manisaspor, Nicolae Dică a fost ofertat de Astra. Atacantul a fost considerat unul dintre jucătorii în jurul cărora  Ioan Niculae visa să construiască o echipă care să atace la anul calificarea într-o cupă europeană. Dică bătuse deja palma cu Astra, care-i oferea 200.000 de euro la semnătură şi un salariu anual de 150.000 de euro, dar s-a răzgândit când a fost chemat la Steaua de Meme.

Becali îşi ia marmură de 125.000 de euro

Gigi Becali s-a hotărât să-şi modernizeze, în prag de Sărbători, vila din Voluntari-Pipera, pe care şi-a construit-o încă din anul 1994. Latifundiarul a apelat la firma Algabeth, din Ploieşti, specializată în lucrări cu marmură şi granit.

Becali a comandat înlocuirea marmurei de la exteriorul reşedinţei sale cu una de calitate superioară, din import, precum şi montarea unei pardoseli de granit pe toată suprafaţa curţii sale, care să înlocuiască gresia antiderapantă existentă la momentul actual.

Lucrările, pentru care patronul Stelei va fi nevoit să scoată din buzunar nu mai puţin de 125.000 de euro, vor fi finalizate în primele luni ale anului 2011. Becali şi-a trecut anul trecut casa din Voluntari-Pipera pe numele mamei sale, Alexandra, în vârstă de 80 de ani.

Familia Becali s-a stabilit în Pipera la sfârşitul anilor '50, după ce a fost deportată de comunişti în comunele Săcălaz (judeţul Timiş), respectiv Zagna (judeţul Brăila), acolo unde s-a şi născut Gigi Becali. Motivul prigoanei a fost acela că atât tatăl, cât şi unchii lui Gigi erau acuzaţi că ar fi fost simpatizanţi ai Mişcării Legionare. Până la Revoluţie, familia patronului Stelei s-a ocupat doar cu creşterea animalelor.

Emeghara refuză micşorarea contractului

Conform site-ului allafrica.com, Ifeanyi Emeghara refuză prelungirea contractului scadent în vara lui 2011 pe un salariu de 100.000 de euro pe an, cu 50.000 mai puţin decât are în prezent, motiv pentru care ar urma să plece. Una dintre echipele la care ar putea ajunge nigerianul este Partizan Belgrad.

Mai multe pentru tine:
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”