Diagnosticul omului care vrea să „resusciteze“ CSM Bucureşti: Roşca a indicat problema campioanei Europei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aurelian Roşca

Aurelian Roşca (48 de ani) e omul desemnat să „repare“ ce s-a stricat în perioada în care danezul Jakob Vestergaard a stat pe bancă.

Noul antrenor al CSM-ului a câştigat cu echipa de junioare a României medalia de aur la Campionatul Mondial din 2014 (Macedonia), precum şi titlul european U18 în 1999. 

La naţionala de senioare, el a făcut parte din stafful condus de Cornel Oţelea, în 2003-2004. La nivel de club a antrenat, ca principal, echipele Oltchim, Cetate Deva, Corona Braşov şi HCM Baia Mare, cu ultima ajungând până în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, în sezonul trecut. 

Aurelian Roşca e omul care a descoperit-o pe Bianca Bazaliu (19 ani), interul stânga fiind cea mai bună marcatoare la Mondialul de junioare în 2014. Legitimată  la CSM, Bazaliu e folosită foarte rar şi venirea noului antrenor ar putea să-i fie de ajutor. Până atunci, Roşca a explicat pentru „Adevărul“ cum a simţit echipa, după primul antrenament. 

„Fetele sunt încrezătoare şi, ca şi mine, cred în calificare. Situaţia de acum a CSM-ului e la fel ca cea din sezonul trecut, atunci când calificarea s-a obţinut după ultimele meciuri. Avem un lot mai bun faţă de stagiunea precedentă şi, în acest moment, există o problemă de omogenizare pe care sperăm să o rezolvăm în partidele următoare“, ne-a spus Roşca.

Grupa C

1. Gyor 8p

2. Midtjylland 4p

3. Rostov-Don2p

4. CSM Bucureşti 2p

*Primele trei clasate vor ajunge în Grupa Principală din punctajul acumulat după cele şase meciuri urmând a fi scăzute rezultatele cu ocupanta ultimului loc.

Meciurile rămase

11 noiembrie: Rostov-Don – CSM Bucureşti (20.00, Digi Sport, Dolce Sport)

12 noiembrie: Midtjylland – Gyor (16.45)

19 noiembrie: Gyor – Rostov-Don (17.00)

20 noiembrie: CSM Bucureşti – Midtjylland (19.00, Digi Sport, Dolce Sport)

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente