Diaconu a pierdut din nou!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românul Adrian Diaconu a ratat şansa de a-şi recâştiga centura de campion mondial, deşi adversarul său, Jean Pascal, a boxat din repriza a treia având umărul drept dislocat. Doar 9.000 de spectatori au luat loc în sala Centre Bell din Montreal, acolo unde, de obicei, Lucian Bute strânge 18.000 de oameni la meciurile lui.

Faţă de disputa de iunie, când Pascal i-a luat centura lui Diaconu, românul a început meciul mai bine. A părut decis şi echilibrat, dar nu şi suficient de agresiv. Din acest motiv, atacurile sale nu l-au pus în vizibilă dificultate pe canadianul de origine haitiană.

Acesta şi-a făcut jocul obişnuit, punându-şi în valoare alonja superioară şi forţând pe finalul reprizelor, atunci când se punctează pentru imagine. Un moment important s-a petrecut în runda a treia, când Pascal s-a trezit cu umărul drept dislocat, simţind dureri mari şi fiind nevoit să boxeze apoi folosind aproape numai braţul stâng.

Adrian nu a fost însă capabil să obţină un avantaj din asta şi chiar dacă per ansamblu s-a menţinut în ofensivă în majoritatea reprizelor, nu a putut înclina soarta partidei în favoarea sa. Mai înalt şi mai bine clădit, Pascal l-a ţinut la distanţă pe român, dar a avut şi câteva serii care l-au atins pe cel poreclit „Rechinul". În aceste condiţii, verdictul arbitrilor a părut just pentru asistenţă, dar nu şi pentru boxerul român, care după ultimul gong s-a bucurat ca un copil, crezând că a câştigat partida.

„În mintea mea, învinsesem în opt reprize. Aşa am făcut eu socoteala", avea să spună Diaconu la vestiare. Judecata arbitrilor a condus însă la un scor total nefavorabil lui. 117-111, 117 -111 şi 118-110 au fost deciziile judecătorilor, care l-au lăsat pe Jean Pascal campion mondial la categoria semigrea, versiunea WBC.

Bute nu-l vrea pe Pascal

Adrian Diaconu a fost susţinut de lângă ring şi de Lucian Bute, singurul campion mondial la box pe care îl mai are România. Bute l-a încurajat tot timpul pe Diaconu, i-a dat indicaţii tactice, iar la final a încercat să îl consoleze pe învins.

„Cred că Adrian a căutat prea mult lovitura decisivă. Pascal a fost mai mobil, a punctat mai mult la impresia artistică. Mi-ar fi plăcut să fim doi campioni din România", a spus Bute cu amărăciune.

El a infirmat zvonurile conform cărora, într-un viitor apropiat va boxa cu Jean Pascal. „Am alte planuri, vreau să mă bat cu alţi campioni din America.

Mai târziu poate o să îl întâlnesc şi pe Pascal, dar pentru asta trebuie să ne schimbăm categoriile ori eu ori el. Dacă va avea loc acest meci, voi lupta şi pentru Adrian", a declarat Lucian.

Categoria acestuia, supermijlocie, este imediat sub cea la care au boxat Diaconu şi Pascal. Posibilul meci dintre Bute şi Pascal ar lămuri şi supremaţia în box la Montreal, cei doi fiind sub contract cu cele două cluburi de box din oraş, rivale de moarte.

Diaconu: „Am câştigat meciul!"

Negru de supărare, Adrian Diaconu a contestat verdictul arbitrilor. „Să fim serioşi, eu am câştigat meciul. Am 20 de ani de box şi ştiu cum se judecă un meci. Primul meci l-am pierdut pe bună dreptate, dar pe acesta l-am câştigat. Decizia a fost aşa poate pentru că Jean Pascal e mai tânăr. S-a întâmplat ceva ciudat, nu vreau să vorbesc mai mult despre acest subiect.

Oricum nu renunţ, voi merge înainte pentru a redeveni campion", a declarat Diaconu. El a câştigat în acest meci 150.000 de dolari, aceasta fiind bursa pe care a avut-o, dar din cauza înfrângerii a căzut pe locul 24 în ierarhia boxerilor la categoria sa.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"