Dezvăluire în premieră: ce s-a întâmplat în vestiarul naţionalei după meciul cu Polonia. Un antrenor a povestit tot

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tricolorii au fost spulberaţi de Polonia cu 0-3 pe „Arena Naţională“ în preliminariile Mondialului din 2018. Stafful naţionalei a avut parte de un şoc, la final, când a intrat în cabina jucătorilor.

Antrenorul secund al naţionalei a asistat la o scenă la care nu se aştepta, fiind impresionat de ce a văzut.

„Adevărul“: Unde ar fi cheia unui succes cu Danemarca?

Rudi Verkempinck: Cheia ţine de mentalitate. Trebuie să abordăm partida din primul minut ca în repriza a doua a meciului cu Polonia, nu ca în prima repriză. Jucătorii nu mai au niciun drept să înceapă vreun meci ca atunci. Îmi pare rău, dar mulţi oameni se luptă, zilnic, în România pentru supravieţuire şi avem o responsabilitate faţă de aceşti oameni. 

Credeţi că jucătorii înţeleg acest discurs al dumneavoastră? Fiindcă mulţi oameni au impresia că jucătorilor nu le pasă.

Ei bine, aceşti oameni se înşală! Fiindcă după meciul cu Polonia, în vestiar, am văzut jucători care au plâns. Ceea ce înseamnă că pun suflet. Sunt însă de acord cu dumneavoastră. Poate nu toţi jucătorii sunt aşa. Poate că unii ar trebui să-şi asume o responsabilitate mai mare. Să îmbraci tricoul naţionalei trebuie să însemne mai mult decât primirea unui bonus. Nu vom selecţiona jucători care nu se identifică din tot sufletul cu echipa naţională. De aceea, îi şi urmărim îndeaproape ca să ne dăm seama cine pune suflet la naţională.

Cum o să-i recunoaşteţi pe cei care nu pun suflet?

Din experienţă. Vă spun că domnul Daum vă poate „citi“ în cinci secunde.

Burleanu are nişte idei fantastice şi nişte planuri strategice. Federaţia a scăpat de practicile din trecut şi a devenit transparentă. Calea adoptată de actuala conducere e singura spre progres.   Cei care sunt împotriva acestei federaţii sunt, probabil, cei care şi-au pierdut puterea şi influenţa de altă dată. Dar şi ei ar trebui să înţeleagă că noi, stafful naţionalei, nu suntem duşmanii lor. Noi am venit aici ca să dăm o mână de ajutor. Dar dacă ei nu vor să ne strângă mâna, atunci noi ce putem face?

Ce n-a mers în prima repriză cu Polonia?

După părerea mea, am jucat cu frică. Băieţii n-au avut suficientă încredere în ei, dar nu le-a lipsit motivaţia. Pe urmă, nici din punct de vedere tactic n-au reuşit să controleze anumite lucruri şi, atunci când se întâmplă asta, începi să prinzi frică de adversari, să crezi că sunt prea buni pentru nivelul tău.

De câte puncte are nevoie România din următoarele două meciuri cu Danemarca şi cu Polonia pentru a păstra şanse reale şi la locul 2?

În primul rând, vreau să spun că, deocamdată, după patru meciuri, ne lipsesc două puncte faţă de calculele noastre iniţiale. Dacă aveam şapte puncte, altfel discutam acum. Dacă suntem mulţumiţi de situaţia noastră? În niciun caz. Unde am pierdut aceste două puncte, cu Muntenegru sau cu Kazahstan? Nu ştiu ce să zic. În niciun caz însă nu le-am pierdut cu Polonia, fiindcă ei ne-au bătut fără drept de apel. Deci, ştim că ne lipsesc două puncte, dar, dacă începem să facem calcule pe termen lung, nu facem altceva decât să adunăm stres. Nu trebuie să te concentrezi asupra sfârşitului traseului, ci asupra următorului meci. De aceea, trebuie să ne gândim acum doar la cele trei puncte cu Danemarca.

Mai multe pentru tine:
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate