Despres și Coma au fost penalizați, Mani rămâne în Top 20

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cyril Despres (KTM) a revenit la putere. Inițial, francezul a câștigat etapa cu numărul 8, însă mai apoi el a fost penalizat cu 15 minute. Ceea ce a făcut ca victoria să-i revină ieri, portughezului Rodrigues (Yamaha). Marc Coma (KTM) n-a profitat deloc de situație fiindcă și lui i-a fost aplicată aceeași penalizare. Clasat pe 23, Mani Gyenes (KTM) a rămas pe 19 la ”general”.

Pe un traseu modificat din cauza vremii nu atât de prielnice, Despres a reușit să revină la comanda raliului-raid Dakar, el terminând etapa cu numărul 9, desfășurată între Antofagasta și Iquique, cu un timp superior celui reușit de Coma – a fost mai rapid cu două minute și 28 de secunde. Francezul nu s-a bucurat prea mult timp de victoria de etapă, el fiind penalizat cu 15 minute, motiv pentru care locul 1 i-a revenit portughezului Rodrigues. Aceeași sancțiune i-a fost aplicată și lui Coma, dar și altor concurenți. Ceea ce a făcut ca ierarhia să nu se modifice prea mult la vârf.

Este de amintit că timpul pe care Despres l-a înregistrat în etapa de ieri a fost corectat de organizatori. Inițial, Coma terminase cu un avans de 17 minute și 20 de secunde față de francez, ceea ce însemna că el este mai rapid cu 9 minute și 32 de secunde la ”general”. Cum Despres a acuzat faptul că s-a împotmolit cu motocicleta într-o zonă noroioasă nesemnalizată de road-book, ceea ce l-a făcut să piardă timp, organizatorii au considerat că trebuie să intervină. Astfel că decalajul dintre Coma și Despres s-a redus la un minut și 26 de secunde, spaniolul fiind lăsat pe primul loc.

Aflat pe o motocicletă nouă față de cea folosită anul trecut, Mani Gyenes (KTM) a mers din nou ca la carte. El s-a clasat pe locul 23 în etapă (la 37.23 de Rodrigues), rămânând pe 19 la ”general”. Marcel Butuza (KTM) a venit pe 55 (la 1h 35.21), fiind pe 50 în clasamentul întocmit după nouă zile de competiție. 

La auto, în condițiile în care Nasser Al-Attiyah a abandonat, un alt posesor de Hummer a fost în prim-plan: americanul Robby Gordon a obținut prima victorie de etapă din acest an. El a devansat trei echipaje pe Mini, cele ale lui Stephane Peterhansel, Nani Roma și Krzystof Holowczic. ”Am atacat ca niște bolnavi. Suntem în posturi diferite. Peterhansel trebuie să-și mențină avansul, eu să câștig”, a declarat yankeul la final. Gordon este pe 2 la ”general”, având o întârziere de aproape 6 minute față de francez.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”