Despărţire istorică în cariera lui Rafael Nadal. Omul care i-a marcat întreaga carieră a decis să plece de lângă el

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Se pregăteşte o mişcare şocantă în tenisul masculin: un cuplu ce părea de nezdruncinat se va destrăma de la începutul anului 2018.

După 11 ani în care nu a făcut nici o modificare în echipă, Rafael Nadal se vede pus în situaţia unui nou început, după ce unchiul său, Toni Nadal, cel cu care a lucrat de la primele antrenamente, a anunţat că la finalul actualului sezon colaborarea lor se va încheia. “De anul viitor nu voi mai fi alături de Rafael în circuit. Voi lucra doar în academia noastră. Vreau să am grijă de formarea tinerelor talente, acea perioadă fiind cea mai importantă în dezvoltarea unui jucător“, a declarat Toni Nadal într-un interviu exclusiv pentru “Il Tennis Italiano”.

“Relaţia cu nepotul meu a fost mereu bună, de-a lungul acestor ani neavând vreo ceartă serioasă. Dar până când el a împlinit 17 ani eu am decis totul ân ceea ce-l priveşte. Apoi, a venit agentul Carlos Costa, tatăl său a devenit mult mai apropiat de el şi fiecare a avut propria lui opinie. Şi adevprul e că eu am început să fiu din ce în ce mai consultat, până am ajuns să nu mai fiu întrebat deloc. Am călătorit cu Rafa mulţi ani, acum vreau să mă dedic  antrenamentelor copiilor şiAcademia noastră reperzintă locul ideal pentru asta”, a mai declarat Toni Nadal.

De asemenea, acesta a spus că echipa lui Rafa va fi formată în continuare din Francisco Roig şi Carlos, “asta dacă nu cumva Rada va mai adăuga pe cineva”.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!