Dedu are obrazul gros: Ce a putut să zică şeful federaţiei de handbal, după ruşinea cu Kosovo

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Dedu, preşedinte FRH

Alexandru Dedu (49 de ani) a urmărit din tribune catastrofalul meci, găzduit de Sala Polivalentă, în care pe teren s-a aflat şi fiul său, Călin.

Deşi rezultatul incredibil cu Kosovo a zguduit handbalul românesc, preşedintele federaţiei, Alexandru Dedu, a căutat să minimalizeze acest dezastru istoric care, în mare parte, a compromis şi şansele de calificare la Euro 2022.

„Din punctul meu de vedere, egalul din Kosovo din deplasare a fost foarte greu de digerat, deci vă imaginaţi cum e înfrângerea de pe teren propriu cu aceeaşi echipă. Umilinţă însă e mult spus. În schimb, pot spune că e o nefericire totală. Referitor la naţionalele recent înfiinţate, să nu uităm, Croaţia a devenit independentă în 1995 şi în 1996 a fost campioană olimpică. Adică, în zona ex-iugoslavă nu prea poţi să spui că e o naţională nou-înfiinţată. Dacă ne uităm şi la ultimul Campionat Mondial, multe ţări din fosta Iugoslavie au fost acolo. Dar, în contextul actual, e o înfrângere care doare“, şi-a început Dedu analiza. 

Întrebat ce şanse mai are România în preliminariile Euro 2022, şeful FRH a dat de înţeles că, deocamdată, nu e totul pierdut: „Cum privesc situaţia în momentul de faţă? A trecut, vom vedea ce s-a întâmplat. Antrenorul echipei naţionale m-a sunat de dimineaţă şi mi-a spus că va face o analiză. Şansele de calificare există în continuare şi, neputând da timpul înapoi, vom vedea ce putem face să fie bine la final“.

Viitorul selecţionerului Rareş Fortuneanu? Nu pot să dau un răspuns acum. Vorbim după această campanie de calificare, în cadrul Comisiei Tehnice. Alexandru Dedu preşedinte FRH  

Preliminarii Euro 2022, grupa a 8-a

1. Suedia 6 puncte (3 meciuri)

2. Kosovo 3 puncte (4 meciuri)

3. România 3 puncte (4 meciuri)

4. Muntenegru 2 puncte (3 meciuri)

*Primele două clasate merg la turneul final. Patru cele mai bune naţionale de pe locul 3 obţin şi ele calificarea.

Rezultatele tricolorilor de până acum

*Suedia - România 33-30

*România - Muntenegru 36-27

*Kosovo - România 23-23

*România - Kosovo 25-30

Ultimele meciuri

*28 aprilie (Sibiu): România - Suedia 

*2 mai (Podgorica): Muntenegru - România

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată