Decizie șoc: AS FC Buzău dispare din fotbal. Clubul a fost exclus din toate competițiile

0
Publicat:

Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal (FRF) a decis excluderea oficială a echipei FC Buzău din toate competițiile, după retrogradarea din Superliga în sezonul 2024-2025.

FC Buzău a fost exclus din toate competițiile| FOTO Sport Pictures

Situația clubului s-a complicat după retrogradare. Primăria Buzău și-a retras finanțarea, iar echipa nu a mai fost înscrisă în Liga 2 pentru noul sezon. Pe 12 noiembrie, forul fotbalistic a transmis oficial decizia care marchează practic desființarea clubului.

"În temeiul art.85.2 din RD, clubul FC Buzău este exclus din toate competițiile FRF / LPF / AJF. Sub sancțiunea decăderii, persoana sancționată poate solicita motivarea deciziei în termen de trei zile de la comunicare. Hotărârea este irevocabilă" se precizează în comunicatul publicat de LPF.

Desființat după 9 ani

"FC Buzău, un club înființat în anul 2016 de către Primăria Municipiului Buzău, care a promovat în Liga a II-a, după ce au promovat un an nu au avut drept de promovare în Liga I. S-a decis apoi să fie o asociere între Primăria Buzău, CJ, reprezentanții clubului FC Buzău şi o societate privată pentru a avea o echipă care să promoveze în Liga I, ceea ce s-a şi întâmplat.

Până am promovat în Liga I, lucrurile au decurs bine pentru că am avut o promovare rapidă, după aceea managementul defectuos la club a condus astăzi ca FC Buzău, cu sintagma Gloria, să ajungă în pragul desființării.

După retrogradare s-au înscris la Liga a II-a, CJ nu mai putea susține FC Buzău pentru că am mers pe Legea 69 a sportului de performanță şi pentru neîndeplinirea obiectivului, nu mai puteam susține. Primăria Buzău din lipsă de fonduri a decis să nu mai susțină, iar mediul privat care nu a venit cu niciun aport în sezonul 2025-2026, am înțeles că vor să iasă din această asociere şi în acest sens FC Buzău se va desființa.

Având foarte multe datorii va ajunge cu siguranță pe mâna unui executor judecătoresc şi apoi tot ce mai aveau ca patrimoniu să fie scos la licitație pentru achitarea datoriilor", a explicat în iulie preşedintele interimar al CJ Buzău, Adrian Petre.

Mai multe pentru tine:
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Tragedie într-o stațiune de schi. Un copil de cinci ani a murit după ce a rămas prins într-un travelator aflat în funcțiune
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent