Decizia luată de Simona Halep în privinţa turneului BRD Bucharest Open 2019, singurul turneu WTA organizat în ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep

Turneul BRD Bucharest Open, cu premii totale de 250.000 de dolari, se va disputa în perioada 15-21 iulie şi va fi transmis în de Digi Sport.

Simona Halep a anunţat însă ,că nu va participa la BRD Bucharest Open! Aceasta a ales să intre într-o vacanţă, după o perioadă solicitantă. Simona se pregăteşte momentan exclusiv pentru Wimbledon, turneu care se va termina pe 14 iulie. 

Şi Mihaela Buzărnescu (31 de ani, 33 WTA), va lipsi de la turneul bucureştean, şi ea dorind să aibă un program mai lejer în luna iulie.

Turneul WTA are loc la Bucureşti din 2014.  Simona Halep a cucerit trofeul la ambele ediţii la care a participat (2014, 2016), iar Irina Begu a triumfat în 2017. Celelalte câştigătoare au fost Anna-Karolina Schmiedlova (2015) şi Anastasija Sevastova (2018). Aceasta din urmă - numărul 12 mondial - a confirmat că va fi prezentă la ediţia din acest an.

În aceste condiţiil, Sorana Cîrstea (29 de ani, 84 WTA), Irina Begu (28 de ani, 116 WTA) şi Ana Bogdan (26 de ani, 123 WTA) sun singurele românce care vor intra direct pe tabloul principal la Bucureşti.

Mai multe pentru tine:
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute