De şapte ori campion mondial, Valentino Rossi şi-a anunţat retragerea din MotoGP: „Am trăit momente de neuitat”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valentino Rossi. Imagine: Twitter

Italianul Valentino Rossi, septuplu campion mondial la MotoGP, a anunţat că se va retrage la sfârşitul acestui an. Motociclistul, acum în vârstă de 42 de ani, a precizat că a debutat în sportul pe două roţi acum aproape 30 de ani şi a avut o carieră cu momente de neuitat.

„Am spus că voi lua o decizie cu privire la anul viitor după pauza de vară şi am hotărât să mă retrag la finalul sezonului. Din nefericire, aceasta va fi ultima mea jumătate de sezon ca pilot de MotoGP. Şi este dificil, este un moment foarte trist, pentru că este dificil să spun şi să ştiu că anul viitor nu voi concura pe o motocicletă. Cred că am făcut asta 30 de ani, mai mult sau mai puţin”, a declarat Rossi.

Valentino Rossi, în vârstă de 42 de ani, a precizat că a avut o carieră cu momente de neuitat.

„Anul viitor, viaţa mea se va schimba. Dar a fost grozav, m-am simţit foarte bine, a fost o călătorie lungă şi a fost foarte distractiv. Am petrecut 25, 26 de ani în Campionatul Mondial, astfel că a fost minunat. Şi am trăit momente de neuitat alături de toţi băieţii cu care lucrez”, a adăugat Rossi.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai