De ce a fost comparat Ciprian Tătăruşanu cu misiunea Apollo 13

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ciprian Tatarusanu. FOTO: AP

Ciprian Tătăruşanu a bifat primele două meciuri ca titular, în campionat, la Fiorentina, dar evoluţiile sale din meciurile cu Parma (0-1) şi Palermo (4-3), nu i-au încântat pe jurnaliştii italieni.

La şapte luni de la transferul la Fiorentina, Ciprian Tătăruşanu (28 de ani) a devenit titular la gruparea din Florenţa, după ce brazilianul Neto nu şi-a mai prelungit contractul şi a fost trimis pe bancă. 

Doar că primele două meciuri în campionat, cu „Tătă“ în poartă, au însemnat patru goluri încasate de Fiorentina! După golul din 6 ianuarie, în eşecul de la Parma (0-1), dintr-un corner, la care a avut o parte din vină, goalkeeper-ul a recidivat duminică, în victoria la limită, 4-3, cu Palermo. 

Ezitant în unele intervenţii, românul are pe conştiinţă cel puţin încă un gol, împreună cu coechipierul Alonso. Cei doi s-au invitat reciproc la un balon, iar Quaison a marcat. „Tătăruşanu, ca şi Houston: avem o problemă“, au scris cei de la „La Repubblica“, aluzie la o frază care a devenit celebră după ce astronauţii aflaţi în drum spre Lună, cu misiunea Apollo 13, în aprilie 1970, au raportat către baza de la Houston o defecţiune tehnică majoră. 

„Tătă“ are şi circumstanţe atenuante, faptul că e la primele meciuri ca titular, în campionat, şi că fundaşii centrali titulari, Gonzalo şi Savici, au fost suspendaţi la meciul cu Palermo. 

Citeşte şi 

Norocul şi-a întors faţa spre Tătăruşanu: ce a spus antrenorul Fiorentinei despre portarul naţionalei României

Mai multe pentru tine:
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!