David Popovici și-a făcut deja planurile după retragere: „Nu vreau să mai văd copii înecați la mare”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

David Popovici e star și în bazin, și în afara lui. Înotătorul de 20 ani, campion la 200 metri liber la Jocurile Olimpice și câștigător al medaliei de bronz la 100 metri liber, vrea să se implice activ și să rezolve probleme societății după ce se va retrage din activitate.

David Popovici, campion și în bazin, și în viața de zi cu zi. Foto EPA EFE

El dorește să încurajeze cât mai mulți copii să practice un sport, în special înot, dar și să-i ajute pe cei loviți de un flagel care se întinde tot mai mult în România: drogurile, alcoolul și jocurile de noroc. „Sunt două businessuri pe care aş vrea să le fac după ce mă retrag. Mi-ar plăcea să existe la noi în ţară, nu ştiu cât e de posibil să vină din domeniul privat toate fondurile, e nevoie şi de ajutorul statului, un centru de dezintoxicare real, pentru că nu avem un centru şi un program real, pentru cei cu adicţii grele sau uşoare, fie că e vorba de jocuri de noroc, băutură, droguri.

David Popovici, drumurile de urmat în viitor 

Mi-ar plăcea să mă ocup de aşa ceva, să ajut, e foarte important, nu se vorbeşte mai deloc la noi în ţară, şi sunt foarte mulţi oameni afectaţi. Cei mai mulţi pleacă din ţară pentru astfel de dependenţe, pentru că sunt centre mai bune în Europa, dar nu toată lumea are fonduri.

Şi mi-aş mai dori să avem cât mai puţin copii înecaţi la mare în fiecare an. Mi-ar plăcea să am bazinul meu, fundaţia mea, să învăţ copiii să înoate, să ştie să nu se înece, să se poate duce la mare, la ştrand şi părinţii să nu stea cu stresul că îi ia un val. Astea sunt două idei, două drumuri pe care vreau să le urmez în viitor”, a declarat David Popovici, potrivit news.ro.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată