David Beckham, negocieri secrete pentru o premieră mondială! Unde va ajunge fotbalistul?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul internaţional englez, David Beckham ar putea deveni primul fotbalist care ajunge în spaţiu, vedeta britanică fiind în negocieri în acest sens cu o firmă de transport specializat,

Surse apropiate cuplului David şi Victoria Beckham (foto) au declarat pentru presa britanică că fostul căpitan al lui Manchester United a avut deja primele discuţii privind călătoria excentrică cu reprezentanţii unei companii de transport spaţial.

"Este ceva la care se gândeşte de multă vreme. David era mult mai circumspect în trecut, dar acum, când călătoriile spaţiale devin un lucru tot mai aproape de realitate, ia în calcul foarte serios o astfel de experienţă", a spus sursa pentru The Sun.

Beckham, acum în vârstă de 43 de ani şi tată a patru copii, ar putea chiar să jongleze puţin cu mingea în timpul acestei călătorii. Un impediment major îl va reprezenta lipsa atracţiei gravitaţionale, dar se pare că nimeni nu ia în calcul acest aspect.

În goana după promovare, companiile de transport spaţial sunt în căutare de vedete pentru astfel de călătorii. Richard Branson, seful Vigin Galactic, susţine că în viitorul foarte apropiat compania sa va organiza zboruri spaţiale cu caracter turistic până la altitudini de 100 kilometri

Mai multe pentru tine:
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cele 70 de ore decisive din istoria României. Momentul în care țara noastră putea fi invadată și dezmembrată de ruși, turci și austrieci
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Horoscop săptămâna 28 februarie - 6 martie. Cele 4 zodii care vor fi protejate de Dumnezeu până de Ziua Femeii
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare