Dănuț Lupu a aflat data la care va fi eliberat din închisoare. Urmează să fie mutat într-o celulă luxoasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dănuț Lupu, condamnat la închisoare după ce a condus în repetate rânduri mașina cu permisul anulat, are parte de vești bune. El a fost anunțat cu privire la data exactă la care poate fi eliberat condiționat și urmează să fie mutat în cele mai luxoase celule din Penitenciarul Rahova, inaugurate chiar de ministrul Justiției, Alina Gorghiu, scrie Gândul.

Dănuț Lupu va face Paștele acasă. Captură TV

Condamnat definitiv, în 2 octombrie, la 7 luni și 10 zile de închisoare pentru conducere fără permis, Dănuț Lupu s-a predat și a fost încarcerat șase zile mai târziu la Rahova. Pe perioada carantinei, acesta a fost cazat într-o cameră situată în Secția a 2-a, folosită, în trecut, pentru încarcerarea deținuților violenți sau cu tendințe suicidale. La sfârșitul săptămânii trecute, la Rahova s-a întrunit comisia care a stabilit regimul de executare pentru fostul fotbalist, scrie Gândul.

Rămâne la Rahova pe toată durata condamnării

Dănuț Lupu a aflat că își va executa pedeapsa în regim deschis și se va putea întoarce acasă la data de 3 martie 2024. După ce a ieșit din carantină, fostul internațional ar fi fost transferat, temporar, la Secția a 3-a, destinată deținuților protejați, urmând ca, din zilele următoare, să fie mutat în nou înființata Secție a 8-a.

Este vorba despre celule mari, spațioase, complet noi, destinate exclusiv condamnaților cu regim de executare deschis și semideschis. La inaugurarea acestor celule de lux, date în folosință începând cu data de 1 noiembrie, a participat inclusiv ministrul Justiției, Alina Gorghiu.

Lupu nu va mai fi transferat la Penitenciarul Jilava, așa cum s-a scris, ci va rămâne la Rahova, până martie, când ar putea reveni acasă.

Mai multe pentru tine:
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”