Dani Coman, scrisoare deschisă după demisia de la Hermannstadt: mesajul său pentru sibieni

0
Publicat:

Fostul portar, Dănuţ Coman, a demisionat din funcţia de preşedinte al clubului de fotbal FC Hermannstadt, a anunţat, vineri, gruparea sibiană pe pagina sa de Facebook.

Dani Coman. FOTO: Arhiva Adevărul

''Dragi sibieni, pentru mine ultimii ani au reprezentat o provocare enormă, căreia, în multe momente, consider că i-am făcut faţă cu brio! Se putea mai bine, clar, fiindcă tot timpul este loc de mai bine, iar în acest sezon calificarea ratată în play-off sau eliminarea din sferturile Cupei României le consider momente sensibile. Sibiul are fotbal, însă clădit pe un fundament sănătos, cu un stadion modern, o adevărată mândrie pentru comunitate, cu depăşirea perioadei în care pericolul falimentului era unul real şi sunt convins că acest drum va continua corect, presărat cu respect şi apreciat de către toată lumea fotbalului. Sibiul este pe harta primei ligi şi va rămâne un capitol important în cariera mea! Consider că a venit acum timpul ca proiectul să continue fără mine şi chiar dacă nu trebuie să justific aceasta decizie de a pleca de la Sibiu, ea nu are legătură decât cu priorităţile din viaţa şi cariera mea în acest moment în care trebuie să pun şi alte aspecte pe primul loc'', a afirmat Coman în comunicat.

Fostul internaţional a ţinut să le mulţumească patronilor clubului, dar şi jucătorilor şi antrenorilor pentru colaborare.

''Le mulţumesc în primul rând patronilor, Ştefan Băcilă şi Claudiu Rotar, fiindcă fără ei nu puteam realiza nimic. În al doilea rând, vreau să le mulţumesc jucătorilor, antrenorilor, tuturor oamenilor din club, suporterilor, autorităţilor locale, sponsorilor (deloc puţini!) care ne-au fost aproape şi au făcut posibilă această poveste frumoasă. Le urez mult noroc colegilor din club! Au dovedit şi sunt sigur că vor dovedi că trăiesc pentru AFC Hermannstadt şi că reprezintă o familie puternică! Ei vor duce acest simbol la următorul nivel. Voi rămâne cu sufletul alături de Sibiu!'', a transmis Dani Coman.

Coman (45 ani) a fost preşedinte al clubului Astra Giurgiu înainte de a ocupa această funcţie la FC Hermannstadt. El a demisionat de la gruparea sibiană în august 2022, dar a revenit în funcţie în ianuarie 2023.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!