Dani Alves, arestat și cu cariera ca și încheiată: Decizia clubului unde era legitimat după scandalul violului din Spania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clubul mexican de fotbal de primă divizie Pumas UNAM a anunţat că i-a reziliat contractul fotbalistului brazilian Dani Alves, plasat în detenţie preventivă în Spania pentru o presupusă agresiune sexuală, informează AFP.

"Prin această decizie, clubul şi-a reafirmat angajamentul de a nu tolera niciun act al vreunui membru al echipei noastre care să aducă atingere spiritului universitar şi valorilor sale", a transmis preşedintele clubului Universităţii naţionale a Mexicului (UNAM), Leopoldo Silva.

"Clubul Universităţii naţionale este o instituţie care promovează respectul, comportamentul integru, demn şi profesionalismul jucătorilor şi jucătoarelor, atât pe teren cât şi în afara acestuia", a adăugat preşedintele într-o conferinţă de presă convocată vineri pe acest subiect. Un judecător spaniol a ordonat, vineri, plasarea în arest provizoriu a fotbalistului brazilian pentru agresarea unei tinere, fapte pe care acesta însă le neagă categoric.

Pe 10 ianuarie, un tribunal din Barcelona a anunţat că a deschis o anchetă pentru un presupus delict de agresiune sexuală după o plângere a unei femei, care l-a acuzat de atingeri nepotrivite în discoteca Sutton din capitala catalană, în noaptea dintre 30 şi 31 decembrie.

Reclamanta, care petrecea la clubul amintit alături de câţiva prieteni, a declarat poliţiei că fotbalistul brazilian a atins-o pe sub lenjeria intimă fără consimţământul ei. Însoţită de prietenii ei, femeia a raportat cele întâmplate personalului de securitate al clubului de noapte, care a activat protocolul relevant în aceste cazuri şi a sesizat poliţia catalană.

La faţa locului s-au deplasat agenţi ai poliţiei catalane, care i-au luat declaraţia femeii, deşi aceasta nu a oficializat plângerea pentru agresiune sexuală decât pe 2 ianuarie, câteva zile mai târziu. La scurt timp după ce femeia a denunţat agresiunea sexuală, Dani Alves s-a întors în Mexic pentru a se alătura ''Pumelor'', echipa la care joacă. Alves, 39 ani, a evoluat la FC Barcelona în perioadele 2008-2016 şi 2021-2022, iar din iulie 2022 a semnat un contract pe un an cu Pumas UNAM.

Mai multe pentru tine:
”Ducesa nimfomană” și-a bătut joc de Regină? Cum a profitat fără rușine Ferguson de Elisabeta a II-a
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă