Dan Petrescu, „pacientul român“: Cum s-au agravat problemele sale și soluția care îl poate salva din abis

0
Publicat:

Dan Petrescu a lăsat de înțeles că, în curând, va părăsi fotbalul românesc, în semn de protest față de nedreptățile făcute CFR-ului, în acest sezon. Din păcate, „Bursucul“ nu realizează gravitatea situației!

Tehnicianul formației din Gruia n-ar trebui doar să părăsească fotbalul românesc, ci are nevoie de o perioadă în care să stea departe de fenomen cu totul. Pentru a se liniști, pentru a se reflecta asupra modului în care a ajuns să se comporte în public. Și nu e nicio rușine să recurgă la o asemenea decizie! La astfel de retrageri temporare apelează și antrenori mai mari din cauza stresului acumulat. După cum a dezvăluit acum patronul de la Napoli, Aurelio De Laurentiis. Acesta a declarat că antrenorul Luciano Spalletti (64 de ani), proaspăt campion în Serie A, simte nevoia „unui an sabatic“, fiind posibilă plecarea sa de la Napoli.

Exemplul lui Spalletti poate fi adoptat și de Dan Petrescu. Pentru că orice problemă lăsată netratată se va agrava. Ceea ce se vede deja, cu ochiul liber, în cazul fostului mare internațional român.

Compătimit de Generația de Aur

Cu siguranță, dacă duminică seară, altcineva s-ar fi aflat în locul lui Dan Petrescu, oficialii Farului ar fi luat foc, după meci. Așa însă, Hagi și Popescu au lăsat impresia că îl compătimesc pe fostul lor coleg de la echipa națională.

Dan, la mentalitatea pe care o are şi la cum e el... E clar că e supărat, dar îl înţeleg“, a spus Hagi despre criza de nervi a prietenului său. „Am înțeles că Dan Petrescu era supărat. El ne știe foarte bine. Nu cred că ar fi trebuit să se aștepte la altceva“, a completat „Baciul“, referindu-se la faptul că „marinarii“ și-au apărat corect șansele, jucând la victorie, rezultat pe care l-au și obținut.

În schimb, prezent în studioul Prima Sport, Viorel Moldovan (50 de ani), un alt component al Generației de Aur, s-a arătat bulversat de ce a văzut la Dan Petrescu: „Eu sunt şocat! Sunt total dezamăgit! Nici nu ştiu ce să spun când văd imaginile astea cu Dan Petrescu. Să nu ştii să pierzi, să n-ai o ţinută decentă... Nu vreau să folosesc anumite cuvinte. Ce ar fi vrut Dan Petrescu? Să se dea la o parte Farul?!“.

Ioan Varga, patron CFR Cluj

Pus la punct de patronul CFR-ului

Acest derapaj pe care l-a avut Dan Petrescu, după CFR Cluj – Farul, a cam umplut paharul răbdării pentru patronul ardelenilor, Ioan Varga. Și intervenția sa din cadrul Fanatik SuperLiga a lăsat de înțeles că plecarea actualului antrenor e iminentă, părțile urmând să ajungă, cel mai probabil, la o despărțire amiabilă, fără să fie nevoie de achitarea clauzei de reziliere, în valoare de 400.000 de euro.

„Îmi cer scuze în nume personal și al clubului CFR Cluj pentru incidentele de aseară (n.r. – duminică seară). Nu aceasta e imaginea CFR Cluj, ci blazonul că, în ultimii ani 5 ani, am fost campionii României. Indiferent de presiune, trebuie întotdeauna să ne respectăm blazonul. Vă asigur că, atât timp cât sunt eu patron, nu veți mai vedea asemenea scene la CFR! Indiferent de cât am fi de supărați“, a spus Varga.

Crede în psiholog și are nevoie de unul acum

Spre lauda sa, Dan Petrescu e un antrenor care crede în rolul psihologului sportiv la o echipă de fotbal. De altfel, încă de când și-a început cariera de antrenor, „Bursucul“ îl avea în staff pe Andreas Hniatiuc, psiholog sportiv de profesie, la Sportul Studențesc.

Acum, la cum se comportă, e clar că însuși Dan Petrescu are nevoie de ajutor specializat, în tentativa de a-și ține nervii în frâu. Rămâne de văzut, dacă va și apela la un psiholog sportiv, mai ales că derapajele sale comportamentale i-au făcut mult rău în carieră. Acesta pare a fi și motivul pentru care, deși un antrenor cu rezultate foarte bune, Petrescu n-a depășit niciodată granițele unor țări precum Rusia și Turcia.

Play-off, etapa a X-a (ultima)

FCSB – Rapid 1-5

CFR – Farul 1-2

CS U Craiova – Sepsi 0-1

Clasament

1. Farul Constanța 53 de puncte

2. FCSB 46p*

3. CFR Cluj 42p*

4. CSU Craiova 40p

5. Rapid 38p

6. Sepsi 29p

*Cu rotunjirea punctelor în sus.

Meciurile rămase pe acest final de sezon

Barajul pentru Conference League

CFR Cluj – FC U Craiova, joi, ora 20.30

Se dispută într-o singură manșă, la Cluj. Câștigătoarea va merge în preliminariile Conference League.

Barajele de menținere / promovare

UTA – Gloria Buzău (0-0 în tur) duminică, ora 21.00

Dinamo – FC Argeș 6-1

Returul e programat pentru sâmbătă, de la ora 21.00. Echipele învingătoare, în aceste două baraje, vor evolua în Superliga, ediția 2023-2024.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”