Dan Petrescu dă afară primul jucător de la CFR: Câştiga 30.000 de euro pe lună

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tehnicianul de 53 de ani face o curăţenie temeinică, după ce a preluat formaţia din Gruia pentru a treia oară în cariera sa de antrenor.

CFR Cluj face toate poftele lui Dan Petrescu şi deja a rezolvat trei transferuri, în decurs de câteva ore, după cum „Adevărul“ a scris aici. Toţi aceşti jucători au fost ceruţi, în mod explicit, de noul antrenor.

Colaborarea bună care există, deocamdată, între „Super Dan“ şi patronul Neluţu Varga e de ambele sensuri. Pentru că Petrescu şi-a dat acordul pentru plecarea lui Alex Chipciu (32 de ani), aflat de mai mult timp în dizgraţia conducerii din cauza salariului său mare, de 30.000 de euro pe lună. De notat că Alex Chipciu a fost adus la CFR, în ianuarie 2020, la cererea lui Dan Petrescu. Ulterior, această mutare i-a fost reproşată antrenorului pentru că Alex Chipciu nu-şi justifica salariul prin evoluţiile sale. 

Chipciu a fost, la un moment dat, scos din lot şi de Marius Şumudică, însă, ulterior, a fost reprimit de fostul antrenor. Acum, odată cu instalarea lui Dan Petrescu în funcţie, soarta sa a fost pecetluită, după cum a dezvăluit impresarul său, Victori Becali, la Digi Sport.

Ce a spus Victor Becali?

*Nu este dorit de Dan Petrescu (n.r. - Alex Chipciu). Jucătorii, peste tot în lume, trebuie să fie jucători, ei nu trebuie să fie de partea cuiva, ci a clubului care te plăteşte. Clubul are un proprietar, un conducător, un antrenor, care se mai schimbă. Nu trebuie să fii într-o tabără. Nu vi le pot spune pe toate. A venit Petrescu!

*Chipciu are contract, dar dacă antrenorul nu contează pe tine, ce să faci? S-a întâmplat ceva acolo, nu pot spune tot ce ştiu. Dar nu se va mai conta pe el. Nu-l poate obliga nimeni pe Petrescu să se bazeze pe el. Vrem să-i găsim altă echipă, dacă nu, va continua contractul.

3 goluri şi cinci pase de gol a adunat Alex Chipciu la CFR Cluj, în 58 de meciuri.   46 de selecţii şi 6 goluri are Alex Chipciu la echipa naţională a României.  
Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Sydney Sweeney, o Sharon Stone contemporană. Și-a pus fanii pe jar, ducându-i cu gândul la Basic Instinct
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie