Dan Alexa şi-a revenit după pumnul luat de la Anamaria Prodan: „E prietena mea! Noi dăm lecţii tuturor milogilor de bărbaţi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul Astrei a vorbit cu mândrie după episodul în care a fost bătut, catalogând acest incident drept unul care spune totul despre caracterul şi educaţia sa.

Dan Alexa a intrat în istoria campionatului românesc ca primul antrenor care, după un meci, a fost bătut de impresarul lui. 

Cu siguranţă, acest episod îl va urmări mulţi ani de acum încolo pe cel care a fost poreclit „Chirurgul“, cât timp a fost fotbalist. Au existat voci care au spus că pumnul luat de la Anamaria Prodan a compromis cariera de antrenor a lui Alexa la doar 39 de ani. Totuşi, fostul mijlocaş nu numai că nu e de aceeaşi părere, dar chiar e convins că bătaia luată de la soţia lui Reghecampf a fost doar un „episod copilăresc“. Într-un dialog cu prosport.ro, Alexa a avut şi un mesaj dur pentru cei care au comentat acest scandal.

Ce a spus Dan Alexa?

*Aş vrea să vă rog să opriţi toate aceste mizerii care apar despre mine, omul şi antrenorul Dan Alexa. 

*Vreau să precizez următoarele aspecte. Sunt un bărbat divorţat, adică liber. Ca orice bărbat liber îmi permit să ies cu diverse domnişoare pentru o zi, două sau pentru o noapte. Sunt un bărbat asumat de fel.

*Nu dau declaraţii şi nu dau check-in pe Instagram sau pe Facebook din locurile unde apar doar ca să ies in evidentă. Slavă domnului, am muncit o viaţă ca să nu am nevoie de asemena publicitate pe seama femeilor. 

*Am două fetiţe minunate care sunt universul meu şi nu aş vrea să le dezamăgesc vreodată în viaţa mea. Pentru ele trăiesc. Pentru ele şi pentru fotbal.  

*Educaţia pe care am primit-o eu de la mama şi familia mea spune aşa: un bărbat adevărat ocroteşte şi apăra o femeie. Are grija de ea. Nu ridica mâna la o femeie nici dacă moare. Femeia este făcută sa fie respectata şi iubită.

*Lătrăii care vorbesc pe la televizor sau prin ziare sunt patetici. Jenanţi. Cei ce se dau în spectacol şi fac declaraţii de genul „Alexa este femeie, fiindcă nu a fost în stare să o bată pe Anamaria Prodan“ sunt jena definiţiei de bărbat! 

*Episodul cu managerul meu, Anamaria Prodan, a fost unul copilăresc. Anamaria Prodan nu este bărbat. Este femeie. Femeile reacţionează haotic, reacţionează la impuls. Anamaria este o femeie impulsivă. Care pune inimă în orice face. 

*Am fost supărat pe moment, clar. Am stat de vorbă imediat cu Anamaria. Şi-a cerut scuze. Ana este omul care îsi asumă şi bunele şi relele prin care trecem şi am trecut. A fost o copilărie din partea ei. 

*Niciodată nu aş ridica mâna la Anamaria sau la o altă femeie. Am clarificat şi acest subiect şi am predat o lecţie de viaţă şi educaţie tuturor bărbaţilor din România.

*Relaţia mea cu managerul şi prietena mea de suflet, Anamaria Prodan, este şi mai puternică. Noi construim amândoi - de azi înainte - şi mai vertiginos...Noi le dăm lecţii de viaţă, de asumare, de sinceritate tuturor milogilor de bărbaţi care fac circ la televizor şi în ziare şi acasă stau sub pat de frica nevestelor sau a iubitelor. 

*Eu, Dan Alexa, nu am, nu am avut şi nici nu am nevoie în acest moment de relaţii stabile sau pasiuni pentru femei. Nu mă interesează acest subiect! Deci, vă rog să mă judecaţi pe partea de meserie pentru că nu cred ca viaţa privată a lui Dan Alexa este un subiect de interes naţional. Pe parte de fotbal, cu siguranţa, este pentru că fotbalul este fenomen naţional.

VEZI PUMNUL LUAT DE ALEXA DE LA ANAMARIA PRODAN

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”