„Cutremur“ în Franța: fostul internațional, Wissam Ben Yedder, condamnat la închisoare! Culisele cazului

0
Publicat:

Când se speculează despre ancheta de viol, aflată în derulare, în faza de colectarea probelor, împotriva lui Kylian Mbappe în Suedia, un alt caz similar a zguduit fotbalul francez. Doar că, de această dată, nu vorbim despre speculații, ci despre o condamnare!

Wissam Ben Yedder. FOTO: Facebook

Fostul internaţional francez, Wissam Ben Yedder, care a jucat ultima oară la AS Monaco, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru agresiune sexuală de către tribunalul corecţional din Nisa, informează Agerpres.

În rechizitoriul său din 15 octombrie, procurorul a cerut un an de închisoare cu executare şi 18 luni de suspendare probatorie împotriva jucătorului de 34 de ani, al doilea cel mai bun marcator din istoria lui AS Monaco, dar fără club după expirarea contractului, în această vară.

Ben Yedder va face apel, contestând încadrarea de agresiune sexuală reţinută de tribunalul corecţional, au explicat avocaţii fotbalistului, Mes Hasna Louze şi Marie Roumiantseva.

Jucătorul, care nu a fost prezent la pronunţarea sentinţei de marţi, va trebui să plătească 5.000 de euro reprezentând daune şi interese, precum şi o amendă de 5.000 de euro pentru infracţiune rutieră.

Totodată, fiind înscris în registrul autorilor de agresiuni sexuale, jucătorului i s-a retras permisul de conducere pentru o perioadă de şase luni şi va fi obligat să urmeze o terapie.

Ben Yedder, de 19 ori selecţionat în echipa Franţei (2019-2022), a fost reţinut în noaptea de 6 septembrie la Cap d'Ail, aproape de Principat, ''la volanul vehiculului său'', în urma unei plângeri depuse de o tânără de 20 de ani, care l-a acuzat de agresiune sexuală în seara cu pricina.

Conform declaraţiei victimei în vârstă de 23 de ani, el ar fi alternat între gentileţe şi agresivitate, explicând că a acceptat să urce în maşina jucătorului "de teamă", iar acesta a dus-o împotriva voinţei sale într-o parcare din zona sa în care locuia el. Fotbalistul ar fi început să o mângâie pe picioare, în timp ce victima încerca să se opună, iar apoi el s-a masturbat în faţa ei în timp ce încerca să o tragă spre el. Dar tânăra a reuşit să deschidă portiera maşinii în cele din urmă şi să fugă.

În vara anului 2023, Ben Yedder a fost pus sub acuzare pentru ''viol, tentativă de viol şi agresiune sexuală'' în alt dosar, achitând 900.000 de euro pentru eliberarea pe cauţiune.

Ben Yedder a debutat în fotbalul profesionist la Toulouse, după care s-a transferat la clubul spaniol Sevilla FC în 2016, unde şi-a confirmat potenţialul. A revenit în Franţa în 2019, la AS Monaco, adunând şi 19 selecţii în naţionala Franţei, ultima în iunie 2022.

În 2023, Wissam Ben Yedder a fost condamnat de tribunalul din Sevilla la şase luni de închisoare cu suspendare şi amendă de 133.798,70 de euro pentru fraudă fiscală.