Curaj, fetelor! România întâlneşte, din nou, Spania la un turneu final. Cine e în avantaj după ultimele întâlniri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Handbalistele pregătite de Martin Ambros şi-au făcut încălzirea pentru marele meci din această seară (ora 21.30, Telekom Sport) cu două victorii obţinute cu Paraguay şi cu Slovenia.

Cu câte patru puncte adunate până acum la Campionatul Mondial, România şi Spania se vor  duela, diseară (ora 21.30, Telekom Sport) pentru locul 1 în grupa A şi şansa de a avea cel mai uşor adversar posibil în următoarea fază a competiţiei. 

Având în vedere clasamentul grupei B, cea cu care se vor împerechea formaţiile din grupa A, în eventualitatea în care ar câştiga seria din care face parte, România ar întâlni Polonia sau Suedia în optimi.

Meciul cu Spania va fi însă infernal! De altfel, ibericele s-au tot intersectat cu Neagu şi compania la ultimele competiţii de anvergură. Iar la Mondialul din 2015, cel în care România a luat medalia de bronz, iar Spania a terminat pe 12, cele două echipe au fost colege de grupă. Atunci, la Frederikshavn (Danemarca), Spania s-a impus cu 26-18, cele şase goluri marcate de Neagu fiind insuficiente pentru evitarea înfrângerii.

Ultimele confruntări România – Spania în meciuri oficiale

Competiţie Rezultat

JO 2016 România – Spania 24-21

CM 2015 Spania – România 26-18

CE 2014 Spania – România 20-22

Grupa A

Marţi

Slovenia - Angola 15.00

Franţa - Paraguay 19.00

România - Spania 21.30

1. Spania 4p (Golaveraj +21)

2. România 4p (+15)

3. Franţa 2p (+6)

4. Slovenia 2p (-2)

5. Angola 0p (-11)

6. Paraguay 0p (-29)

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”