Cum explică selecţionerul Germaniei eliminarea campioanei mondiale! Pe ce a dat vina Joachim Low în Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Germania pleacă acasă după faza grupelor şi declanşează o criză fără precedent pentru naţionala condusă de Joachim Low.

Selecţionerul aflat în funcţie din 2006 şi care tocmai s-a înţeles pentru un nou contract până în 2022 a încercat să explice eşecul echipei sale. 

"Echipei i-au lipsit uşurinţa şi clasa din joc. De aceea merităm să fim eliminaţi. Dezamăgirea este imensă. Nu am meritat să câştigăm din nou titlul mondial şi nici să ne calificăm din faza grupelor. Nu pot să dau vina pe echipă, fiindcă a luptat enorm. Am încercat să ne concentrăm la maximum, dar nu am reuşit combinaţiile noastre obişnuite, nu ne-a ieşit jocul. Am tot vorbit despre cât de greu va fi la această Cupă Mondială. Poate că ne-am crezut prea buni înainte de meciul cu Mexic", a spus Joachim Low, 

"Responsabilitatea mea, dar e prea devreme să vorbesc despre o demisie. Mă voi gândi câteva ore şi voi lua o decizie", a adăugat antrenorul german.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”