Cum au salvat Sorana Cârstea şi Simona Halep România de la o ruşine istorică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorana Cârstea şi Simona Halep

România a avut şase fete pe tabloul principal de la Roland Garros, unde a reuşit să se califice şi Marius Copil, singurul nostru tenismen de Top 100.

Debutul pe zgura pariziană a fost însă dezastruos şi după două zile cinci dintre sportivii români intraţi în competiţie au fost eliminaţi. Ete vorba despre Marius Copil (duminică), Irina Begu, Monica Niculescu, patricia Ţig şi Ana Bogdan (luni). 

Dacă Sorana Cârstea şi Simona Halep nu câştigau marţi, România s-ar fi aflat în faţa unei contrapeformanţe istorice. Din 2001 nu s-a mai întâmplat ca niciun român să nu treacă de turul inaugural al French Open. Acum 16 ani, Andrei Pavel a pierdut în primul tur, iar Adrian Voinea şi Cătălina Cristea, în calificări, prezenţa jucătorilor români fiind mult mai puţin consistentă.

 Din 2007, România a avut cel puţin doi reprezentanţi în turul secund la Roland Garros.

Statisticile în ceea ce priveşte celelalte turnee majore, conform pariurisiponturi.com:

  • ultima oară când niciun român nu au fost prezent în turul 2, la simplu : Australian Open (2007), Wimbledon (2001), US Open (2006)​​​​
  • ultima oară când doar un român a trecut de primul tur, la simplu : Australian Open (2008), Wimbledon (2012), US Open (2009).
Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani