Cum a reuşit Ion Ţiriac să termine două clase de liceu şi să-şi dea Bacalaureatul în numai patru luni: „El dăduse ordin!“

Pentru că avea foarte multe antrenamente la hochei pe gheaţă, sport pe care-l practica atunci, Ion Ţiriac nu a mai dat pe la şcoală, în timpul liceului, fiind exmatriculat.

Invitat la "Europa FM" în emisiunea "La Radio cu Andreea Esca", Ion Ţiriac a povestit cum a fost nevoit să facă liceul pe fast forward.

“Pot să-mi exprim încă o dată public recunoştinţă în faţa familiei Maurer ( n.r. Ioan Gheorghe Maurer, fost prim-ministru în epoca Ceauşescu). Cum la o vârstă foarte fragedă am început să joc tenis cu dumnealui, ştia situaţia mea. La un moment dat,  m-am dus la cadre la Ministerul Tineretului şi Sportului şi mi-au spus: Domnule, dumneata nu mai ai paşaportul. Eu am reacţionat: Sunteţi nebuni?! Eu mâine trebuie să plec la Moscova, spuneţi-le şefilor. Cum să nu am eu paşaport, ce, am omorât pe cineva?! Maurer dăduse ordin să-mi ia paşaportul până nu termin liceul. Ei, în patru luni de zile am terminat şi a IX-a şi a X-a şi Bacalaureatul. Si pe urma mi s-a spus: Uite paşaportul, dar ce facultate vrei să faci?”, şi-a reamintit Ion Ţiriac. 

Referitor la relaţia dintre Ion Ţiriac şi Ion Gheorghe Maurer, fiul fostului demnitar, Jean Maurer, l-a acuzat pe fostul tenismen că a abuzat de această prietenie, după 1990. "Ţiriac a fost creat, pur şi simplu, de tatăl meu. Maurer a fost un veritabil mentor al lui, pe când Ţiriac era către apogeul carierei sportive. Relaţia era absolut necesară, pentru că astfel Ţiriac putea să-şi păstreze paşaportul la întoarcerea în ţară şi să schimbe valuta câştigată afară la un curs avantajos, şi nu un dolar la un leu, cum se obişnuia. Însă acest om a devenit, între timp, una dintre cele mai mari dezamăgiri ale vieţii mele. Ţiriac s-a apropiat de tatăl meu doar pentru a căpăta influenţă. A profitat de părintele meu. L-a folosit ca să-şi creeze imunitate, ca să aibă bani şi paşaport. Era un profitor. Taică-meu nu a făcut pentru mine câte a făcut pentru Ţiriac. El i-a promis tatălui meu, după Revoluţie, că îl ajută financiar. Bătrânul avea o pensie foarte mică, iar eu fugisem deja în Germania, nu aveam bani şi deci nici posibilităţi să-l ajut. Ion Ţiriac i-a fixat, aproape de jumătatea anilor ’90, un ajutor de 1.500.000 de lei pe lună, iar tata avea de la stat tot atât. La un moment dat, Ţiriac a stopat ajutorul, pentru că, zicea el, nu putea descărca banii din contabilitate. Contabilul lui Ţiriac, îmi amintesc, era Rodica, soră-sa. I-a zis tatălui meu că îi cumpără alimente de la Metro, pentru că de acolo primeşte factură fiscală. Tata avea 32 de arme de vânătoare, dintre care patru Holland & Holland, extrem de valoroase. Una dintre acestea fusese primită cadou de la regina Angliei, era cu intarsii din aur şi gravură în oţel. Valora cam 35.000 de lire sterline. O altă puşcă Holland & Holland fusese primită de la scriitorul Mihail Sadoveanu, cu care tatăl meu a fost partener de vânătoare. Toate puştile erau în testamentul meu. Imediat după Revoluţie, Ţiriac a cumpărat cele 32 de arme, de la tata, cu 60.000 de mărci. În realitate, valorau de peste zece ori mai mult. Ţiriac a exploatat naivitatea unui bătrân. Ne-a jecmănit! La un moment dat, m-a sunat în Germania fostul meu socru, Gavrilovici, şi mi-a zis că Rodica începuse să care tablourile, bibelourile şi alte obiecte din casă. Cel mai valoros tablou era o pictură a lui Nicolae Grigorescu. Erau acolo şi 7-8 picturi din şcoala olandeză, cumpărate de mama de la consignaţia, dar şi câteva cadouri de la aniversări. Cred că toată colecţia valorează azi cam 100.000 de euro. Când le-au fost luate picturile, părinţii mei nu mai aveau discernământ. Mama făcuse un atac cerebral, nu mai putea să vorbească, iar tatăl meu era în vârstă de 95 de ani! Bineînţeles, i-am telefonat Rodicăi Ţiriac. I-am spus că dacă au făcut o afacere cu armele noastre, măcar să lase tablourile acasă, să le ducă înapoi, că sunt patrimoniul familiei mele. Sora lui Ţiriac m-a invitat să iau legătura cu avocaţii ei, dacă am probleme. Au făcut ceva de cea mai joasă speţă. Ulterior, am aflat de la Gigi Mirică, un om de-al lui Ţiriac, că tablourile au zăcut ani de zile într-un beci, iar apoi câteva dintre ele i-au fost făcute cadou lui Adrian Năstase", povestea Jean Maurer într-un interviu din "Libertatea".