Cum a fost numită România de austrieci, după tragerea la sorți a preliminariilor pentru Cupa Mondială 2026

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România a evitat cei mai puternici capi de serie la tragerea la sorți și va juca în preliminariile pentru Cupa Mondială 2026 împotriva naționalelor din Austria, Bosnia și Herțegovina, Cipru și San Marino.

România pornește în martie 2025 campania de calificare la CM 2026. Foto Sportpictures

Presa din Austria a considerat că sorții i-au fost favorabili, la fel ca aprecierile din mass-media noastră: "Austria a avut noroc la tragerea la sorți a calificărilor pentru Cupa Mondială”, au scris jurnaliștii de la Die Presse, care au numit România ”cel mai puternic adversar din grupă".

"Fotbaliștii Austriei vor să se califice la Cupa Mondială pentru prima dată din 1998 încoace. România este cel mai puternic adversar din preliminarii. Pentru că Austria a făcut parte din urna 1, Ralf Rangnick & Co. au evitat dueluri cu superputeri precum Spania, Franța sau Anglia. Asta ar putea fi un avantaj decisiv în cursa pentru biletele la Cupa Mondială, mai ales că doar câștigătoarele de grupă se califică direct la turneul final din SUA, Canada și Mexic", a completat ziarul amintit.

Pe aceeași linie au mers și jurnaliștii de la Kronen Zeitung: "Tragere la sorți cu noroc! Austria și-a aflat adversarele din calificările pentru Cupa Mondială 2026. Naționala lui Ralf Rangnick va întâlni România, Bosnia-Herțegovina, Cipru și San Marino, în Grupa H".

Luptă în 3 pentru Cupa Mondială

În grupa României se anunță o luptă în 3 pentru prima poziție, care duce la turneul final CM 2026, și locul 2, care garantează participarea în playoff: tricolorii, Austria și Bosnia-Herțegovina.

Austria este favorită la primul loc, aflându-se pe locul 22 în clasamentul FIFA (România este a 38-a). Adversara noastă este antrenată din 2022 de germanul Ralf Rangnick. Lotul austriecilor valorează 237,2 milioane de euro, cei mai valoroși jucători fiind Konrad Laimer - mijlocașul lui Bayer Munchen (30 de milioane de euro), Kevin Danso - fundașul lui Lens (25 de milioane de euro) și Marcel Sabitzer - mijlocașul de la Borussia Dortmund (20 de milioane de euro).

Ca și România, Austria nu s-a mai calificat la un Campionat Mondial din 1998. În Liga Națiunilor din acest an, principala noastră adversară a terminat pe locul doi în Grupa 3 din Liga B, cu 11 puncte, în spatele Norvegiei, care a adunat 13 puncte.

Grupa H

Austria

România

Bosnia și Herțegovina

Cipru

San Marino

Programul partidelor din calificările pentru CM 2026 va fi anunțat de UEFA în acestă seară. 

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham