Cum a făcut Băsescu ordine în galeria Rapidului: „Cocoşelule, matale te duci în tribună şi aplauzi, că ăsta ţi-e rolul!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, este un mare iubitor al sportului. În timp ce soţia sa, Maria, este o mare amatoare de echitaţie, actualul şef al Mişcării Populare este la curent cu tot ceea ce mişcă în fotbalul românesc.

“Sunt stelist prin naştere. Steaua este echipa, clubul meu de suflet. M-am trezit cu Steaua-n casă de pe vremea CCA-ului”, spunea Băsescu în 2009. 

De altfel, atunci când Steaua a eliminat Rapidul din sferturile de finală ale Cupei UEFA, în primăvara anului 2006, patronul roş-albaştrilor, Gigi Becali, a petrecut toată noaptea la restaurantul Golden Blitz, alături de preşedintele României. „Preşedintele a băut două pahare de vin la început, iar apoi cinci ore a băut numai apă”, a declarat atunci Gigi Becali.

Însă Băsescu şi-a declarat, de asemenea, dragostea pentru culorile alb-vişinii pe vremea când a activat şi în funcţia de ministru al transporturilor şi era nelipsit din Giuleşti. Iată şi un articol din presa vremii, în care-l ataca, în stilu-i caracteristic, pe regretatul Constantin Mincea, zis Geamgiul, cel care a fost liderul galeriei rapidiste vreme de câteva decenii. “Cât am fost ministru, Mincea a stat în banca lui. De altfel, l-am şi chemat şi i-am zis: Cocoşelule, matale te duci în tribună şi aplauzi, că ăsta ţi-e rolul. De restul problemelor are cine să se ocupe şi nu trebuie să te bagi unde nu-ţi fierbe oala”, spunea Băsescu la vremea respectivă.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani