Culisele întunecate ale Ligii I: patronul Astrei a dezvăluit cum se câştigă un titlu în România: „Tudor e salvatorul Stelei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ioan Niculae a oferit o serie de declaraţii fără precedent, care vor face valuri la Comisia Centrală a Arbitrilor şi vor păta imaginea unui central despre care s-a spus mereu că e curat.

Liga I a luat o pauză până în februarie, însă prestaţiile jalnice ale arbitrilor, care au favorizat, aproape etapă de etapă, Steaua continuă să facă valuri.

Chiar şi ultimele două jocuri capitale din 2013 au fost marcate de erori flagrante de arbitraj. La Steaua – Astra, scor 3-1, centralul Alexandru Tudor a comis-o, iar la Astra – Steaua, scor 1-1, i-a venit rândul lui Istvan Kovacs să strice meciul. Dacă în prima partidă, roş-albaştrii au fost cei care au fost favorizaţi, în cel de al doilea joc, giurgiuvenii au fost protejaţi de fluierul lui Kovacs.

Per ansamblu însă, formaţia din Ghencea a beneficiat de susţinerea „cavalerilor fluierului“ în 11 din cele 17 meciuri disputate în Liga I. Practic, fără acest ajutor, Steaua n-ar fi fost acum implicată în lupta pentru titlu. Această situaţie l-a îndemnat pe finanţatorul Astrei să vină cu o serie de dezvăluiri incendiare despre culisele întunecate ale Ligii I.

„Se dau sute de mii de euro pentru titlu“

Ioan Niculae e convins că, atunci când un club e favorizat în mod constant de greşelile de arbitraj, nu mai poate fi vorba de eroare umană.

„Dacă aceşti arbitri ar fi sanctionaţi sever pentru greşelile făcute, eu spun că n-ar mai face. Nu e vorba de calitatea arbitrilor în sine, ci de faptul că sunt puşi să facă prostii“, şi-a început Niculae discursul la Digi Sport. Acesta a făcut o legătură directă între Alexandru Deaconu, şeful Comisiei Centrale a Arbitrilor, cel care şi-a făcut junioratul la Steaua, şi faptul că formaţia din Ghencea a ajuns preferata „fluieraşilor“.

„Nu arbitrii în sine sunt problema, ci oamenii care îi conduc. Am auzit nişte cifre care mi se pare absurde, vorbesc de sute de mii de euro, date ca să se câştige un campionat. Sunt sume date la fiecare din trei, patru inşi din CCA ca să poate să protejeze o anumită echipă. N-am niciun fel de probă, dar aud şi eu, de la diferite persoane care sunt în fotbal“, a continuat patronul liderului Ligii I.

Niculae a arătat cu degetul spre un central care, în viziunea sa, ar fi corupt: „De fiecare dată când Steaua are dificultate, următorul meci îl arbitrează Tudor. Nu vi se pare ciudat? De fiecare dată când a avut nevoie, Tudor a fost salvatorul Stelei“.

Nu e posibil să greşeşti invariabil în favoarea aceleiaşi echipe şase sau şapte meciuri. Greşelile omeneşti le înţeleg, dar ele pot fi şi în defavoarea unei echipe, nu doar în favoarea ei. Ioan Niculae patron Astra

10

puncte a câştigat Steaua în prima parte a campionatului datorită greşelilor de arbitraj. Fără aceste puncte, ar fi fost la 13 puncte de Astra.

Două momente suspecte cu Tudor

Afirmaţiile lui Ioan Niculae vin după ce, în turul campionatului, au fost două partide în care Alexandru Tudor a avantajat flagrant echipa antrenată de Laurenţiu Reghecampf.

*FC Braşov – Steaua 1-2 - Golul care a adus victoria Stelei a fost înscris de Gardoş, care a comis însă un fault în atac, netaxat nici de tuşierul Aurel Oniţă, nici de centralul Alexandru Tudor.

*Steaua – Astra 3-1 – În minutul 26, la 1-0 pentru gazde, la un corner al Stelei, Pantelis Kapetanos l-a luat la pumni pe Andrei Mureşan, fundaşul care îl marca. Pentru gestul său, grecul ar fi trebuit să fie eliminat. A rămas însă pe teren, iar, ulterior, a fost suspendat pe baza probei video.

CITEŞTE ŞI:

*Ăsta e fotbalul românesc: schimb de replici dezgustător între fraţii Becali şi Laurenţiu Reghecampf cu trimiteri la „vomă“ şi la „capul băgat în toaletă“

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”