Culio i-a readus zâmbetul lui Hagi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ex-mijlocaşul CFR-ului a marcat golul victoriei pentru Galatasaray, în meciul de aseară cu Bucaspor, 1-0, spre bucuria „Regelui“. Galata a urcat până pe locul 8 în clasamentul Turciei, acumulând 32 de puncte după 22 de meciuri.

Galatasaray a tremurat serios pentru victorie în meciul de pe Turk Telekom Arena cu Bucaspor. Primul sfert de oră a trecut cu două mari ocazii în contul Galatei. Şuturile de la distanţă ale lui Culio şi Sabri au trecut însă la câţiva centimetri de barele porţii lui Bucaspor. Apărarea echipei lui Hagi şi-a arătat apoi limitele, iar gazdele puteau deschide scorul în două rânduri.

Stâlpul din stânga lui Zapata s-a opus însă de fiecare dată. Bogdan Stancu a ieşit şi el la rampă. Din lovitura sa liberă, Galatasaray şi-a trecut la rândul ei în cont o bară, la lovitura de cap a lui Cetin. La zece minute de la reluare, „Motanul" a deschis scorul, dar reuşita ex-stelistului a fost anulată corect pentru ofsaid. Tot un „român" l-a salvat în final pe Hagi! Culio a marcat în premieră pentru Galata, din pasa lui Kazim Kazim (min. 77), iar „Cim-Bom" a urcat două locuri în clasament, până pe 8. Urmează sâmbăta viitoare, deplasarea la Istanbul BB, echipă pe care Galata a învins-o în tur cu 3-1.

„Vreau mai mult respect"

Înaintea partidei, Hagi şi-a atacat contestatarii. „Ce se scrie despre mine este incredibil! Nu eu sunt de vină pentru situaţia de la echipă. O echipă competitivă nu se construieşte în trei luni", a spus „Regele". Gică a vrut apoi să încheie orice discuţie privind zvonurile demiterii sale iminente. „Pentru ce am făcut la această echipă, merit mai mult respect. Am contract pe un an şi jumătate, preşedintele mi-a spus în faţă că are încredere în mine până la finalul contractului", a mai spus antrenorul român.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare