CTP o analizează crunt pe Halep: „A pierdut pe greşeli penibile, de amatoare! E la pământ şi îi e frică“. Verdict dur

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Tudor Popescu

Reputatul jurnalist, un pasionat al sportului alb, s-a dezlănţuit după ce ocupanta locului 3 WTA a fost eliminată în turul I la Wimbledon, o contraperformanţă care a venit după înfrângerea din turul II la Roland Garros.

Simona Halep avea de apărat finala de la French Open şi semifinala atinsă la Wimbledon, însă a eşuat în ambele tentative, părăsind prematur cele două competiţii.

Presa internaţională şi-a pierdut încrederea în jucătoarea din România, iar aceasta poate avea o cădere importantă în clasamentul WTA, după cum „Adevărul“ a explicat aici.

Simona Halep a oferit doar o explicaţie scurtă pentru eşecul ei de la Wimbledon, în timp ce Jana Cepelova (Slovacia, 106 WTA) a detaliat cum a reuşit să producă cea mai mare surpriză de până acum la All-England Club.

Un admirator şi, în multe rânduri, un susţinător al Simonei Halep, Cristian Tudor Popescu a fost dezamăgit crunt de ce a văzut, marţi. Iar într-o intervenţie la sport.ro, el a explicat de ce ocupanta locului 3 WTA traversează o criză în acest moment.

„Are un grafic de jucătoare obişnuită“

CTP a subliniat, mai întâi, cea mai importantă calitate pe care a pierdut-o Halep. „Simona şi-a pierdut miezul de stea. Au trecut doi ani de când am văzut-o prima dată pe Simona. Mă impresionase capacitatea sa de revenire, când reuşea lovituri de excepţie în momente de mare dificultate. Tocmai asta a pierdut Simona! Acea capacitate care o făcea să câştige, cu ajutorul unui parametru care nu apare în statistici, adică <<forced errors>>. Ea îşi silea adversara să greşească“, şi-a început reputatul jurnalist analiza.

„Exact asta n-are acum. A produs peste 30 de greşeli neforţate. În decisiv, am văzut un game în care a pierdut pe propriul serviciu cu patru greşeli de amatoare la rând. Are un grafic de jucătoare obişnuită, de Top 50. E un cuvânt foarte trist. Sunt jucătoare de Top 50 care au, uneori, un joc foarte bun, dar sunt pe locul 100 pentru că nu pot menţine momentul“, a continuat Cristian Tudor Popescu.

„S-a încuibat frica în ea“

„Acum, slăbiciunea Simonei e psihicul. E la pământ în clipa de faţă. De acolo trebuie reconstruit. A fost greu să privesc ce era pe teren. Mă doare foarte rău asta. S-a încuibat frica în ea. E duşmanul cel mai mare. Frica de înfrângere, de victorie, care îţi strânge stomacul. I-a crispat muschii. Aţi văzut câte lovituri a ratat din cauza incordării. I-a stins privirea. I-a lipsit complet acea bucurie de a juca tenis despre care vorbea acum un an. Acum râzi trist dacă o auzi spunând că se bucură să joace tenis. Nu se mai bucură. Pentru ea tenisul a devenit o problemă de suferinţă“, a fost verdictul dat de CTP.

Acesta susţine că tot ce a făcut Halep pe teren a favorizat victoria jucătoarei din Slovacia, ocupanta locului 106 WTA.

„Ce a spus Simona după meci sunt vibraţii ale aerului. A pierdut pe greşeli penibile pe mingi slabe. N-are nicio şansă cu stilul ăla. De ce a câştigat Cepelova? Foarte simplu. A lovit decisiv. Halep a dat peste o jucătoare care loveşte decisiv. Aici apare şi lipsa de luciditate. Simona nu trebuia să-i trimită mingea pe centru-dreapta. Cred că a făcut 90% din puncte din această poziţie“, a explicat jurnalistul la sport.ro.

„Simona poate să revină“

CTP s-a referit şi la schimbările periodice pe care Halep le face în componenţa staffului tehnic.

„N-are cum să fie bine ce a făcut Simona cu antrenorii. Serena Williams are de 4-5 ani acelaşi antrenor, Şarapova are de 6 ani acelaşi antrenor. Când vrei să construieşti o jucătoare la nivel înalt, trebuie să fie şi o echipă, un staff cu care să lucrezi ani la rând, care să atingă marea performanţă. Să schimbi şase antrenori în doi ani nu te poate ajuta“, a declarat Cristian Tudor Popescu.

El s-a referit şi la viitorul Simonei: „Nu vreau să o acuz de automulţumire. Cred că o doare şi suferă. Simona poate să revină. Are 23 de ani. La vârsta asta se poate orice. Nu poate singură, nu va reuşi singură să se scoată din groapa asta. Are nevoie de cineva să identifice frica şi slăbiciunile şi să încerce să le anihileze una câte una. Dacă nu face asta, poate să rămână doar o amintire frumoasă a tenisului românesc“.

CITEŞTE ŞI:

Halep a cedat după criticile primite: „Nu-mi pasă ce spun oamenii despre mine“. Ce a zis de revenirea în România

Halep poate să aibă un nou antrenor: un artist român e dispus să-i dea o mână de ajutor şi e convins că va reuşi

Simona Halep la Wimbledon: jucătoarea care a eliminat-o în turul I a povestit care a fost cheia unei victorii uriaşe

Simona Halep la Wimbledon: eliminată în turul I, românca a oferit prima explicaţie după un eşec de necrezut

Simona Halep la Wimbledon: pe ce locuri poate ajunge după turneul londonez şi de ce e ameninţată de Şarapova

Simona Halep la Wimbledon: presa internaţională şi-a pierdut încrederea în Simona. Concluzia unui alt articol dur
 

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort