CTP explică de ce îşi dă cu părerea despre Simona Halep şi precizează de ce nu vrea să fie antrenorul numărului 2 WTA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Tudor Popescu

Cristian Tudor Popescu este un obişnuit al comentariilor după meciurile Simonei Halep şi unul dintre cei care urmăresc tenisul de calitate.

Într-o postare pe facebook, CTP a explicat de ce scrie despre Simona Halep şi de ce nu ar vrea să fe antrenorul acesteia. "Popescu şi tenisul
Mai mulţi contributori pe acest site de facebook îmi pun frecvent două întrebări. Primo: „Ar trebui să fiţi antrenorul Simonei Halep. N-aţi vrea?”. Secondo: „Ce treabă aveţi să scrieţi despre Simona Halep şi despre tenis? N-aţi putea să vă limitaţi la articole politice?”.
După ceva chibzuinţă, am ajuns la concluzia că nişte răspunsuri sunt necesare.
Încep cu a doua întrebare.
Am oareşicare treabă cu trecerea efectivă a micului obiect sferic peste reţeaua textilă situată la jumătatea terenului. În turneele de veterani am fost campionul României în 2002 şi 2011 şi vicecampion în 2008.
Campion internaţional al României la dublu, Bucureşti, 2001, împreună cu Ilie Năstase. Vicecampion la simplu în 2002 şi 2008.
Am adunat 4 titluri ITF la simplu şi 3 la dublu.
În 2011 am fost numărul 1 în România şi 116 mondial ITF la categoria 55 de ani.
Am câştigat peste 20 de turnee FRF şi BCR Tenis Partener.
Comentez tenis la TV din 1991, de la prima ediţie a turneului de la Bucureşti, la invitaţia lui Cristian Ţopescu.
Am comentat în direct meciurile de Cupa Davis: România-Ungaria (2000), România-Austria (2002), România-Elveţia (2004), România-Belarus (2005), precum şi finalele Wimbledon 2009, Federer-Roddick, S.Williams-V.Williams, 2010, Nadal-Berdich, S. Williams-V. Zvonareva.
De asemenea, turnee Indian Wells, Miami, Cincinnati, Monte Carlo, Roma, Madrid, Turneul Campionilor.
Am scris în Adevărul, Gândul şi ProSport sute de articole despre sport, cele mai multe despre tenis.
Am publicat volumul „Sportul minţii” Ed. Humanitas 2004.
Nicolae Manolescu: „Cristian Tudor Popescu este, fără îndoială, unul dintre cei mai buni publicişti pe care îi avem şi unul dintre puţinii care chiar au talent. Ceea ce este uimitor, dincolo de talentul acesta, este că el se pricepe şi la sport. Şi asta v-o spun eu, care mă pricep la sport. Am ţinut cronica sportivă ani de zile, sub pseudonim, într-o revistă din ţară, pe vremea când aveam interdicţie de semnătură. De unde se pricepe el atât de bine la sport, nu ştiu, dar eu m-am simţit profund umilit, ca fost comentator sportiv şi, din cauza asta, n-o să mai scriu niciodată cronică sportivă, pentru că îmi dau seama că n-am nicio şansă în faţa lui CTP”.
Ovidiu Ioaniţoaia: ”CTP scrie despre sport cu plăcere, cu pricepere şi cu mult curaj [...]. Mijloacele lui depăşesc gazetăria şi intră în sfera literaturii”.
Ion Ţiriac: „Am venit aici să-mi plătesc respectul care se cuvine unui om. Eu într-o singură situaţie mă simt în inferioritate faţă de domnul Cristian Tudor Popescu, atunci când mă mai duc pe la acele întruniri de tenis şi mă pun oamenii aceia alături de dumnealui la comentarii. Trebuie să fiu foarte atent să nu greşesc o iotă pe undeva, căci sunt sigur că mă corectează”.
Am fost copil de mingi al lui Ilie Năstase şi Ion Ţiriac în finala Cupei Davis, Bucureşti, 1972.
În ce priveşte prima întrebare, aş fi bucuros să ştiu că Simona Halep citeşte ce scriu despre ea, dar n-aş putea fi în niciun caz antrenorul ei. Din textele mele, Simona ia ceva dacă vrea, din ce-aş spune ca antrenor ar fi obligată să respecte multe, pentru că m-ar plăti cu bani grei, iar dacă n-aş fi luat în seamă, ne-am despărţi imediat. Asta e altă meserie, pentru care e nevoie de o experienţă deosebită, pe care eu nu o am.

Dincolo de toate acestea însă, doamnelor şi domnilor cititori şi scriitori ai acestui site, scriu despre tenis pentru că există internetul, unde, spre deosebire de televiziuni, nimeni nu-mi poate interzice accesul. Şi pentru că, în primul şi în ultimul rând, îmi place sportul ăsta de-o viaţă şi o să-mi placă şi după ce-o să fiu de 7 ani sub pământ."

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire