CTP, după calificarea Simonei în finala de la Wimbledon: "Cea mai mare performanţă de până acum. Mai mare decât victoria de la Roland Garros!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep (7 WTA) s-a calificat în premieră în finală la Wimbledon, după ce a trecut, joi,  6-1, 6-3, în 72 de minute, pe jucătoarea din Ucraina Elina Svitolina (8 WTA)

Imdeiat după terminarea partidei, în studioul Digi 24, Cristian Tudor Popescu a vorbit despre semnificaţia ajungerii unui românîn finala turneului din capitala Anglie."Au trecut 43 de ani de la finala lui Ilie Năstase cu Bjorn Borg la Wimbledon şi am ajuns să trăiesc ziua în care România să fie din nou în finala celui mai mare turneu de tenis din lume. Este cea mai mare performanţă a Simonei de până acum. Este mai mare decât victoria de la Roland Garros pentru că Wimbledonul este un turneu cu totul şi cu totul special. Jucătorii, oamenii de tenis îl consideră turneul magic, turneul imperial, cel mai mare din lume.Important este şi cum a reuşit Simona să atingă această finală. După sfertul de finală de la Roland Garros, când Simona a fost învinsă de Anisimova, spuneam atunci că pe Simona a învins-o alt tenis şi trebuia să vină şi ea cu alt tenis. A făcut-o mai repede şi mai bine decât mă aşteptam", a comentat Cristian Tudor Popescu

Mai multe pentru tine:
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Adevărul despre „amantlâcul” Dianei Bart cu actorul Daniel Nuță! „Sunt divorțată de mai bine de jumătate de an!”
Alimentul de care Fuego nu se atinge: „Cel mai nociv pentru ființa umană”. Îi îndeamnă pe toți să-l evite
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
Rectorul SNSPA avertizează că „luna de miere s-a încheiat” pentru puterea de la București: „Este cazul să ne punem centurile de siguranță. Nu vor fi zile ușoare”
Cutremur la Dinamo. Un nou nume a plecat din club: „Decât să mă cert cu Nicolescu, mai bine fiecare pe drumul lui!”
Meghan Markle n-a mai așteptat și a dat vestea cea mare, atât de așteptată de fanii ei. Ducesa e în culmea fericirii
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?