CTP, disprețuitor la adresa Arynei Sabalenka: „O membră a forțelor speciale belaruse, care dă cu bâta în minge”

0
Publicat:

Liderul mondial Aryna Sabalenka a pierdut astăzi finala la Roland Garros, în fața lui Coco Gauff, 7-6, 2-6, 4-6, prilej pentru Cristian Tudor Popescu să-și arate admirația pentru americancă, dar și disprețul pentru sportiva belarusă.

Aryna Sabalenka a pierdut finala la Roland Garros. Foto Getty images

Într-o postare intitulată ”Tăcerea lui Coco a învins răgetele”, CTP a scris, pe Facebook: ”Coco Gauff este deja o mare campioană, și va fi și mai mare. Acest Roland Garros nu e cu siguranță ultimul ei titlu de Grand Slam.

 Dar în strigătul pe care mi l-a smuls ultimul punct nu era numai bucuria că a câștigat Coco, era și bucuria că a pierdut Sabalenka. Foarte rar mi se întâmplă să am atâta simpatie pentru o jucătoare și – nu e frumos, știu – atâta antipatie pentru adversara ei. Iubesc maturitatea incredibilă a lui Coco, pe care o avea încă de la 17 ani, chipul ei mereu serios, tăcerea concentrată în timpul jocului, inteligența și onestitatea cu care vorbește după meci, fie că a învins, fie că a fost înfrântă. N-o să uit declarația ei: „Dacă îmi pun viața în perspectivă, mă gândesc că am trăit mereu sub presiune. Dar, de fapt, nu e așa. Sunt oameni care luptă să-și hrănească familia. Sunt oameni care nu știu de unde vor face rost de prânzul următor, oameni care trebuie să-și plătească facturile. Asta e presiunea adevărată. Asta înseamnă greutăți, asta e viața reală”. 

Lacrimile belarusei l-au lăsat rece pe CTP

 În schimb, mă zgârie pe creier răgetele Sabalenkăi, prelungite pe lovitura adversarei, neregulamentar, dar nimeni nu vrea să ia măsuri, modul în care dă cu bâta în mai toate mingile, folosindu-și fizicul de membră a forțelor speciale belaruse, schimele și fițele pe care le face pe teren și în afara lui. Lacrimile ei de la sfârșit m-au lăsat cât se poate de rece.

 În poza finală, între Sabalenka și Coco a stat minunata Justine Henin. Ce frumos ar fi fost un meci între Henin și Gauff! Dar asta nu mai poate face decât Inteligența Artificială...”.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța