CTP, despre lipsa de milă a lui Djokovici în meciul cu Alcaraz: „I-a fost teamă de un comeback al tânărului său adversar“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai așteptat duel de la French Open, Novak Djokovici - Carlos Alcaraz, a fost tranșat de sârb în favoarea sa, cu 6-3, 5-7, 6-1, 6-1.

Gazetarul Cristian Tudor Popescu

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a comentat pe pagina sa de Facebook ceea ce s-a întâmplat în semifinala Roland Garros Djoković-Alcaraz.

El a încercat să lămurească situația care s-a produs în timpul semifinalei, prin accidentarea lui Alcaraz.

”Când adversarul este diminuat fizic printr-o accidentare, se produce un recul psihic al jucătorului, dacă nu e un nesimțit. Nu-i vine să joace ca până atunci, loviturile se înmoaie, mai mult sau mai puțin. Asta s-a petrecut un timp cu Djoković după reluarea meciului întrerupt de crampele lui Alcaraz. Apoi, acesta a realizat că spaniolul vrea să rămână pe teren până la capăt. Știa de ce suferă, s-a dus și a vorbit cu Alcaraz în momentul blocajului.

Crampa, popular spus cârcelul, nu e nici entorsă, nici întindere, nici, cu atât mai puțin, ruptură, accidentări ireversibile pe parcursul unei partide. Crampă înseamnă că mușchiul intră, din pricina suprasolicitării fizice și/sau psihice, într-o stare de încordare din care nu se mai relaxează, ceea ce provoacă dureri, dar nu împiedică jucătorul să se mai miște. Așa cum vin, crampele pot să treacă. Știu asta din experiență proprie – în cursul unei finale de turneu de peste 4 ore, am avut de două ori crampe musculare, care, după pauză, apă cu sare și pungă cu gheață, au încetat.

Atât Djoković cât și Alcaraz știau asta foarte bine. De aceea Carlos a rămas în joc, pentru că spera, nu fără temei, că își poate reveni. Djoković, la rândul său, după acele minute în care a lovit „cu milă”, văzând că Alcaraz nu va abandona, a început să joace fără reținere. I-a fost teamă de un comeback al tânărului său adversar până la ultima minge. Își dădea seama că forța de joc formidabilă a lui Alcaraz putea să întoarcă meciul oricând. De aceea a strâns pumnul și a strigat după lovituri reușite, nu din lipsă de fair-play sau din răutate, cum l-au fluierat și acuzat unii.

Subsemnatul am fost de părere, ca, de altfel, și echipa sa, că Alcaraz ar fi trebuit să abandoneze. Ceea ce nu înseamnă că alegerea lui de a lupta până la capăt și felul cum a jucat Djoković nu reprezintă exemple de respect uriaș pentru sportul pe care îl practică, tenisul de înaltă clasă.

P.S.

Mai e de spus că, potrivit palmaresului, Novak Djoković este, în momentul de față, GOAT, Cel mai Mare Tenisman al Tuturor Timpurilor – și nu Cel mai Mare Om al Tenisului Tuturor Timpurilor, cum a zis, în înțelepciunea sa, comentatorul Eurosport România, căci asta ar însemna că Margaret Court și Serena Williams nu sunt oameni...”, a scris CTP pe pagina de Facebook.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend