CTP, despre frica de victorie a lui David Popovici, „cel mai mare, cel mai inteligent și cult dintre toți marii sportivi români”

0
Publicat:

La numai 20 de ani, David Popovici a intrat în istoria natației, devenind primul sportvi care câștigă de două ori (2022 și 2025) probele de 100 și 200 m liber în cadrul aceleași ediții a unui Campionat Mondial. Însă performanțele românului care a uimit lumea au stat pe muchie de cuțit, David mărturisind că a fost la un pas să renunțe la concurs, cu câteva zile înainte obținerea primei sale medalii de aur în Singapore. Gazetarul Cristian Tudor Popescu a concluzionat: „David a câștigat pentru că și-a învins propriul creier”.

Cristian Tudor Popescu. Foto Mediafax

După ce Popovici s-a impus ieri și la 100 m liber, CTP a comentat situația înotătorului român, pentru Gazeta Sporturilor. „Așa cum am spus-o nu o dată, David Popovici este cel mai mare, cel mai inteligent și cult dintre toți marii sportivi români din toate timpurile. Asta însă o spun pentru că l-am auzit vorbind, l-am văzut dând interviuri, ținând discursuri după premieri, vorbește excepțional, vorbește limba engleză aproape perfect și are o densitate de idei în discurs pe care nu am întâlnit-o la niciun alt mare sportiv român. Iar pe sportivii români din ultima jumătate de veac îi știu, îmi asum această afirmație.

La 20 de ani, o legendă a sportului mondial

Inteligența și cultura vin la pachet cu un psihic foarte dezvoltat, mai ales la vârsta lui, iată, abia a împlinit 20 de ani și este deja o legendă a sportului mondial. Asta înseamnă și momente de blocaj, momente în care creierul se răzvrătește împotriva celui care îl are. Un astfel de creier are și momente din acestea de ieșire de sub control, adică David Popovici are genul de psihic care poate să-l ajute enorm, și în același timp să-l frâneze la un moment dat, chiar să-l blocheze.

După părerea mea, în finala de la 100m liber, unde de obicei lui îi e mai greu decât la 200m liber, proba lui preferată, el l-a învins mai întâi pe cel mai dur adversar, mai dur decât Jack Alexy sau Kyle Chalmers, și anume pe el însuși. Și-a învins propriul creier, așa cum a avut iarăși extraordinara luciditate și curajul să mărturisească după proba de 200m, că a fost pe punctul să se întoarcă acasă din pricina unui fenomen psihic extrem de periculos, la fel de periculos ca teama de înfrângere: teama de victorie, anxietatea de victorie (...).

Înotul, dificil din punct de vedere psihologic

Asta e la marii performeri, cum e David Popovici - apare acest sentiment că ți-ai atins limita, că nu o să mai poți, că iată, ai reușit, ai reușit extraordinarul, ai reușit fabulosul, dar după aceea nu o să mai poți repeta asta. David a câștigat, după părerea mea, și finala de 200m, și finala de 100m liber după ce a depășit calificările la 200m. Atunci el și-a învins propriul creier.

Am concurat cu mine și am triumfat. Să îți învingi fricile, să treci peste slăbiciuni, să te stăpânești, aceasta e victoria. Credeți în voi! Învingeți-vă limitele!”, a scris David Popovici, pe Facebook, după aurul de la 100 de metri liber.  

Și așa a reușit să-și depășească adversarii în mod consistent. Sunt câteva sutimi bune, zeci de sutimi diferență față de cel de pe locul 2, într-un sport în care sutimea de secundă e uriașă. Asta îl face să fie și dificil din punct de vedere psihologic”, a spus Cristian Tudor Popescu pentru Gazeta Sporturilor.

Rivalul Zhanle, bătut de propriul creier

Dacă sportivul român a reușit să treacă peste blocaj, rivalul său, chinezul Pan Zhanle, nu a făcut-o. „Cu siguranță că Pan Zhanle e mai puternic fizic decât David. Și totuși, cum se explică eșecul lui total? Pentru că Pan Zhanle a înregistrat un eșec pe linie la Singapore. De ce? Poate exista o singură cauză: tot creierul! Pentru că l-am văzut pe Pan Zhanle, nu era accidentat, nu avea o problemă fizică. Iată, și David a fost aproape de abandon. Acesta a fost elementul decisiv care l-a prăbușit pe Pan Zhanle, iar pe David l-a propulsat spre această performanță unică în lume: dublu campion la 100m și 200m, la două campionate mondiale”, a adăugat CTP.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort